Tradiția merge mai departe pentru Revista Capital, după ce Gala „Top 100 Femei de Succes” din România s-a desfășurat și în anul 2023. Este vorba de un eveniment de renume, ce ține de fiecare dată să aducă în fața publicului performanțele unor doamne ce lucrează zi de zi, cu mult spor și pasiune, pentru un viitor mai bun și mai trainic al țării noastre.
Gala de premiere a avut loc în ziua de 22 iunie, când Revista Capital a adunat în același loc unele dintre cele mai puternice voci feminine din lumea televiziunii, din administrație publică, din sfera societății civile, doamne din elita sportului românesc sau femei ce conduc afaceri importante.
„Locul României este fără îndoială în Europa, Europa este fără îndoială acasă la ea în România. Mie îmi revine onoarea de doi ani de zile de a servi interesele UE în România, și de a însoți România în acest traseu European. Tema egalității de șanse între femei și bărbați este una dintre prioritățile noastre”, spune în cadrul evenimentului prima doamnă premiată a serii, Iulia Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România.
Iulia Ramona Chiriac este șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România din anul 2021, practic ochii, urechile și vocea CE la nivel național. Aceasta este diplomat de carieră, cu peste 20 de ani de experiență, luând parte la pregătirea autorităților locale române pentru aderarea la UE. Iulia Ramona Chiriac primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru două decenii de diplomație în numele României și al Europei”.
O doamnă, un vis, un spirit
„În spatele acestei recunoașteri pentru care vă mulțumesc stă o comunitatea de peste 13.000 de ctitori astăzi și până am ajuns în acest punct am traversat șapte ani. Reactivăm o energie a unui oraș pe care din 1946, de la tatăl lui Liviu Ciulei, nu a reactivat-o nimeni. Atunci a fost construit ultimul teatru din inițiativă privată, în 1946. La nivel de țară, este prima dată când o comunitate construiește un teatru. Sunt mai mult decât ziduri, este o memorie pe care o lăsăm în urma”, spune în cadrul evenimentului Chris Simion-Mercurian, scriitoare și regizoare de teatru
Chris Simion-Mercurian ar fi definită cel mai bine de un singur cuvânt: hotărâtă. Aceasta a reușit să-și îndeplinească un vis pe care îl are de 25 de ani. Ea a demarat construirea primului teatru finanțat de la zero de comunitate, Grivița 53. Pentru activitatea sa primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru demersul Grivița 53, primul teatru construit de la zero de comunitate”.
Performanță în sistemul educațional din 2023
„Acest premiu reprezintă încă o confirmare cum că Liceul Internațional IOANID este etalon pentru performanța în educație. Aș vrea să le mulțumesc tuturor colegilor care-mi sunt alături, echipei de profesori fără de care instituția nu ar fi fost astăzi la acest nivel. Le mulțumesc, de asemenea, și părinților din comunitatea noastră, de la grădiniță, școală și liceu”, este mesajul transmis de Anca Biriș, co-fondatoarea Liceului Internațional Ioanid din Capitală.
Anca Biriș a participat la crearea sistemului educațional privat IOANID, înființat în anul 2009, și a reprezentat pentru co-fondatoare un adevărat vis pe care acum îl trăiește din plin și cu o imensă bucurie. IOANID, ce cuprinde atât programe de grădiniță, școală primară, gimnazială și învățământ liceal, este o instituție de prestigiu pentru București, un mediu educațional relaxant, dar dinamic și stimulativ. Pentru această performanță, Anca Biriș primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru inovație în sistemul educațional”.
A iubi și a informa corect o Românie
„În cei 25 de ani de carieră, am reușit să îmi dau seama că noi jurnaliștii avem datoria de a informa, dar putem să facem mai mult e atât și prin campaniile pe care le-am făcut alături de colegii mei la Știrile Pro Tv am reușit să schimbăm legi și mă refer la Legea adopțiilor, mă refer la Legea generată de Campania „Tu știi ce mai face copilul tău”, cu care am câștigat Premiul Emmy în 2008, la New York”, spune Paula Herlo, corespondent al emisiunii „România, te iubesc!” de la Pro TV.
Paula Herlo este de părere că pentru un jurnalist, nicio zi nu seamănă cu cealaltă pentru că frumusețea acestei meserii constă și în faptul că zilnic te așezi în scene diferite. Pe lângă munca depusă pentru emisiune, cu zeci de ore de documentare, zile petrecute pe teren, Paula Herlo reușește să se implice și în activități de caritate. Pentru activitatea sa în presă, aceasta primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru anchetele ce influențează viitorul României”.
Valorile patrimoniului Românesc, pe scena Galei Capital
„Este o onoare că pun patrimoniul pe scenă. Este un demers pe care l-am început acum patru ani de zile. Mi-am dorit foarte mult ca toți dintre noi să putem trece pe strada și să apreciem clădirile dincolo de tencuiala lor scorojită, dincolo de poveștile pe care le ascund, pentru a crește cumva emoția pe care o trăim. Pentru a fi curioși să aflăm ce se află dincolo de acest zid”, a declarat Ana Rubeli, fondatoarea asociației culturale „Aici a Stat” pe scena Galei Capital.
Ana Rubeli are un obiectivul pe termen lung cu asociația pe care a fondat-o, acela de a atrage finanțări pentru salvarea patrimoniului cultural, însă nu poți salva ceea ce nu cunoști. Așa că pe termen scurt, este nevoie de creșterea gradului de conștientizare a publicului asupra valorii patrimoniului construit. Pentru participarea sa activă în acest domeniu, Ana Rubeli primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru promovarea patrimoniului cultural românesc”.
O valoare feminină a sportului românesc
„Aceste premii pe care eu le-am câștigat în acest an au fost dobândite prin foarte multă muncă. Eu de la vârsta de 4 ani, am început cu sportul și până în prezent activez. Sunt triplă campioană europeană și vicecampioană mondială”, spune în cadrul Galei „Top 100 Femei de Succes” Raluca Velea, membră a lotului național de culturism și fitness al României.
Raluca Velea, încă de la o vârstă destul de fragedă, a reușit să urce pe cele mai înalte podiumuri ale lumii în ceea ce privește fitness-ul. Succesul vine doar prin dorință și foarte multă muncă, seriozitate si disciplină, iar tânăra știe cel mai bine acest lucru. Pentru performanțele sale în lumea sportului feminin, Raluca Velea primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru obținerea medaliei de aur la Campionatul European de Fitness”.
Experiență și valori de top
„Acest premiu este despre leadership, dar nu există lider fără echipă. Un lider trebuie să aibă o echipă puternică, dedicată și hotărâtă, așa că dedic și datorez acest premiu echipei Nestle România. Nestle este în România de 27 de ani, eu sunt în echipă de 22, și dorim să facem performanță în continuare. Este o seară dedicată doamnelor de succes în diverse domenii. La Nestle egalitatea de gen se aplică de ani de zile, dovada, într-un fel, sunt și eu”, a transmis Silvia Sticlea, Country Manager al Nestlé România.
Silvia Sticlea este un Business Manger cu experiență, cu spirit antreprenorial excepțional și o abilitate crescută în adaptarea la situații complexe, cu aptitudini de leadership excepționale și cu o orientare atentă către oameni și echipe. Pentru reușitele acesteia în carieră, Silvia Sticlea primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru leadership performant în industria alimentară”.
De peste un deceniu alături de public
„De acest premiu mă bucr foarte tare, însă nu este doar al meu, este al unei întregi echipe de producție, dar mai ales publicului nostru. Datorită lor, celor care ne urmăresc, suntem pe micile ecrane de peste 11 ani, cu acest proiect. Într-adevăr, „Te Cunosc de Undeva”, este, consider eu, un produs curat, un produs care a rezistat atâția ani tocmai din acest motiv, este show ce le arată telespectatorilor cum sunt artiștii lor preferați zi de zi”, a declarat Alina Pușcaș, prezentatoare TV, în cadrul Galei Capital „Top 100 Femei de Succes” din România.
Alina Pușcaș este este o figură remarcantă, prezentatoarea uneia dintre cele mai de succes emisiuni de divertisment din România, alături acum de artistul Pepe. „Te Cunosc de Undeva!” este de cele mai multe ori lider de audiență sâmbătă seara, un show TV apreciat de public, ajuns deja la cel de-al 19-lea sezon. Pentru performanțele sale în lumea televiziunii, Alina Pușcaș primește din partra Revistei Capital premiul „Pentru cariera de peste un deceniu în sfera divertismentului de calitate din România”.
O televiziune, un fenomen
„România TV este un fenomen, pentru că este foarte greu să susții valul de simpatie, valul de ură, valul de apreciere, să rămâi drept, să renaști din propria cenușă, să construiești, și acest premiu este premiul unui fenomen: România TV, acum o televiziune, întâmplător sau nu, condusă tot de o femeie pe nume Catrinel Gheorghe”, a declarat pe scena Revistei Capital Roxana Niculescu, director de programe pentru România TV.
Roxana Niculescu, o jurnalistă care după 33 de ani de meserie, rămâne la fel de pasionată de tot ceea ce această breaslă are să ofere. Chiar dacă România TV a devenit una dintre cele mai de succes televiziuni din țară, emoțiile încă există. Un proiect important, dar și o provocare pentru echipă, a fost reprezentată de trecerea la versiunea high-definition, anul trecut. Pentru reușitele sale în acest domeniu, Roxana Niculescu primește din partea Revistei Capital „Premiul pentru trei decenii de jurnalism”.
Gala „Top 100 Femei de Succes” din România a ajuns astfel la cea de-a cincea ediție, un eveniment întptdeauna efervescent, unde calitatea și reușitele performante realizate de doamnele care muncesc să miște lucrurile înspre bine sunt aduse în prim plan. Revista Capital din luna iunie, dedicată puterii și forței feminine, poate fi găsită acum la chioșcurile de ziare sau pe edituradecarte.ro.
Evenimentul a fost realizat cu sprijinul partenerilor: Carrefour, Catena, Reciclad`OR, Rewire Interior Design, One Club și Galeria Romană.