Revista Presei Energetice. Equinor achiziționează Suncor Energy pentru 850 de milioane de dolari. Ungaria spune pas gazului rusesc

Pe fondul conflictului din Ucraina, Rusia s-a transformat într-o paria internațională. Statele blocului comunitar european refuză să mai importe țiței și produse petroliere din Federația Rusă. Excepții fac țările din UE care nu au ieșire la mare, printre care și Ungaria. Guvernul de la Budapeste în frunte cu Viktor Orban, au contestat în nenumărate rânduri decizia Uniunii Europene de a sista importurile de enegie din Rusia.

Dependentă de țițeiul rusesc, Budapesta și-a rezolvat problema energetică. Va importa Gaz Natural Lichefiat (GNL) din Egipt. Pe termen lung, însă, este probabil ca Europa să nu se mai bazeze niciodată pe Rusia pentru gazele sale. Același lucru nu se poate spune și despre Uzbekinstan și Kazahstan  care au nevoie de gazul rusesc. Cu toate acestea, infrastructura pentru aceste importuri specifice nu există încă. Extinderea livrărilor de gaze către regiunile din Kazahstan va depinde de finalizarea unui gazoduct transnațional care merge din Rusia până în China.

Japonia, cel mai mare consumator de gaz natural lichefiat, pentru a-și asigura o aprovizionare stabilă cu GNL, a operat, în octombrie anul trecut, o serie modificări asupra legii privind combustibilii pentru a evita o criză de energie, în condițiile în care războiul dintre Rusia și Ucraina continuă de mai bine de un an de zile. Necesarul de energie al Japoniei va fi asigurat de Oman.

Aprovizionarea stabilă cu GNL din Oman este extrem de importantă pentru Japonia

Tokio și Oman au marcat anul trecut cea de-a 50-a aniversare a stabilirii relațiilor diplomatice. Ministrul japonez de externe nipon, Yoshimasa Hayashi,  a declarat că relațiile bilaterale cu Oman „s-au dezvoltat în mod constant într-o gamă largă de domenii”. Furnizarea „stabilă” de gaz natural lichefiat (GNL) din Oman este „extrem de importantă” pentru Japonia..

Hayashi a făcut aceste comentarii în timpul întâlnirii sale bilaterale cu Sayyid Badr bin Hamad al Busaidi, diplomat de rang înalt din Oman, în capitala indiană New Delhi, în marja summitului miniștrilor de externe G-20. „Furnizarea stabilă de GNL din Oman, care a fost un partener de încredere pentru Japonia timp de mulți ani, este extrem de importantă”, a declarat Hayashi.

Ministerul japonez de Externe a precizat că cei doi miniștri au convenit să promoveze în continuare cooperarea în domeniul energiei curate, cum ar fi energia regenerabilă, hidrogenul și amoniacul, pe lângă sectorul energetic tradițional.

Cei doi au discutat, de asemenea, despre războiul Rusiei în Ucraina și despre situația din Orientul Mijlociu, inclusiv despre situația din Yemen și Iran, și „au confirmat că vor continua să colaboreze îndeaproape”.

Pentru a asigura o aprovizionare stabilă cu GNL, cabinetul japonez a aprobat, în octombrie anul trecut, modificări la legea privind combustibilii pentru a evita o criză de energie în condițiile în care războiul dintre Rusia și Ucraina continuă de mai bine de șapte luni.

Proiectul de lege, atunci când va fi adoptat de parlamentul țării, va permite ministrului industriei din țară să „ceară agenției susținute de guvern să achiziționeze GNL atunci când sectorul privat întâmpină dificultăți în acest sens”.

Japonia a importat pentru prima dată GNL în urmă cu peste 50 de ani și este în prezent cel mai mare cumpărător din lume al acestui combustibil, pe care îl folosește pentru generarea de energie electrică și pentru aprovizionarea orașelor. Prețurile sale au crescut brusc având în vedere războiul dintre Rusia și Ucraina, potrivit aa.com.tr.

Uzbekistanul face ultimele ajustări pentru a se adapta la importurile de gaze rusești

Se pare că livrările ar fi trebuit să înceapă la 1 martie, dar acest termen a fost depășit. Compania de stat de gaze naturale din Uzbekistan lucrează în continuare la ajustarea infrastructurii de gazoducte pentru a putea importa combustibil din Rusia, o măsură pe care o urmărește pentru a evita repetarea penuriei cronice suferite în timpul iernii.

Uztransgaz a declarat pe canalul său de Telegram la 3 martie că scopul lucrărilor este de a împiedica ca gazul importat din Rusia să interfereze cu fluxul de gaz produs local în rețeaua națională de conducte.

Această dependență iminentă de gazul rusesc este o recunoaștere zdrobitoare a eșecului agendei de dezvoltare a sectorului energetic din Uzbekistan. Începând de anul trecut, Tașkent a făcut bani din vânzarea de gaz către China, dar un oficial al Uztransgaz a fost nevoit să recunoască în decembrie că toate exporturile au fost oprite, deoarece furia publică a crescut din cauza unui val de întreruperi de energie electrică la nivel național.

Rusia, care s-a transformat într-o paria internațională prin invadarea Ucrainei, a văzut o oportunitate în criză. La sfârșitul lunii noiembrie, președintele rus Vladimir Putin ar fi vorbit, în timpul unei întâlniri la Moscova cu președintele kazah Kassym-Jomart Tokayev, despre ideea înființării unei „uniuni [comercialede gaze trilaterale” care ar include Uzbekistanul.

Reacția inițială a Uzbekistanului a fost circumspectă. Ministrul Energiei, Jorabek Mirzamahmudov, a fost citat de agenția de știri Reuters, care a declarat că Tașkentul nu a fost consultat în această privință, dar că, în cazul în care se va semna un acord privind gazele, acesta va fi o tranzacție pur tehnică și financiară. Cu alte cuvinte, nu politică.

Extinderea livrărilor de gaze din Kazahstan depind de finalizarea unei conducte între Rusia și China

Și apoi, la sfârșitul lunii ianuarie, Uzbekistanul a ajuns la un acord cu Rusia pentru a explora posibilitatea de a inversa fluxul de gaz în conducta Asia Centrală pentru a trimite livrările spre sud în loc de nord.

Un oficial din domeniul energiei din Tașkent a declarat pentru agenția de știri AFP că livrările ar putea începe încă de la 1 martie, deși acest termen a fost deja depășit. Nu a fost făcută nicio declarație publică cu privire la data la care va fi pompat  gaz în Uzbekistan. De asemenea, nu au fost făcute publice nici informații cu privire la cantitatea pe care Rusia intenționează să o furnizeze sau la condițiile de vânzare, potrivit eurasianet.org.

Kazahstanul este, de asemenea, pregătit să înceapă să se aprovizioneze cu o parte din necesarul său de gaze din Rusia. Ca și Uzbekistanul, a fost nevoit să renunțe la exporturile către China.

„Ținând cont de creșterea consumului de gaz în Kazahstan, QazaqGaz nu poate conta pe exporturi în următoarea perioadă de toamnă-iarnă”, a declarat vicepreședintele companiei de stat de gaze din Kazahstan, Arman Kasenov, la 24 februarie.

La începutul aceleiași săptămâni, ministrul kazah al Energiei, Bolat Akchulakov, a declarat în cadrul unei ședințe de guvern că sunt în curs de elaborare planuri de import de gaze din Rusia pentru a aproviziona zonele din estul Kazahstanului. Cu toate acestea, infrastructura pentru aceste importuri specifice nu există încă. Extinderea livrărilor de gaze către aceste regiuni din Kazahstan va depinde de finalizarea unui gazoduct transnațional care merge din Rusia până în China.

Contractele de gaz, esențiale pentru misterul gazoductului Nord Stream

Atacul din septembrie anul trecut asupra sistemului de gazoducte Nord Stream, care se întinde pe o distanță de aproximativ 750 de mile între Rusia și Germania, a alimentat o cantitate enormă de speculații și teorii. Săptămâna aceasta, aceste teorii au ajuns în Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite, după ce Rusia a cerut o dezbatere pe tema incidentului și a solicitat o anchetă a ONU.

Cererile Rusiei au fost formulate în urma unui raport al veteranului reporter de investigații Seymour Hersh, care susținea că SUA, cu sprijinul Norvegiei, ar fi sabotat gazoductul într-o „operațiune maritimă secretă”. Vassily Nebenzia, ambasadorul Rusiei la ONU, a declarat că, datorită reportajului lui Hersh, „am aflat nu numai că SUA au făcut-o, ci și cum au făcut-o”. Acesta a adăugat că „nu există niciun dubiu cu privire la faptul că jurnalistul american spune adevărul”.

SUA a descris povestea lui Hersh ca fiind „falsă și complet fictivă”. John Kelley, ambasadorul SUA la ONU, a declarat că solicitarea Rusiei de a se deschide o anchetă a fost „o încercare flagrantă de a distrage atenția”. Alți jurnaliști și analiști au contestat multe dintre detaliile operaționale din raportul lui Hersh.

Distrugerea Nord Stream va fi probabil un subiect important în procesele de arbitraj privind livrările de gaz rusesc către Europa de anul trecut. Uniper și RWE din Germania și Engie din Franța au depus cereri care vor fi judecate de un grup internațional de arbitraj la Stockholm, susținând că Gazprom din Rusia le datorează daune-interese pentru că nu a livrat volumele de gaz contractate.

Modelul standard pentru majoritatea exporturilor de gaze rusești către UE a fost cel al contractelor pe termen lung. În cazul Uniper, unele dintre aceste contracte se întindeau până în 2035. Atunci când criticii se plângeau de dependența Europei de importurile din Rusia, un european putea răspunde că Gazprom și predecesorii săi au respectat întotdeauna aceste contracte de furnizare, în timpul Războiului Rece și al convulsiilor politice care au urmat.

Uniper a pierdut peste 11,6 miliarde de euro din cauza exploziilor de la Nord Stream

În luna iunie a anului trecut, acest lucru s-a schimbat. Fluxul de gaz prin Nord Stream 1 a scăzut brusc, Gazprom dând vina pe Siemens pentru faptul că nu a reușit să returneze unitățile critice de compresoare de gaz după întreținere. În iulie, fluxurile au fost reduse și mai mult, deoarece Gazprom a declarat că mai multe echipamente aveau nevoie de reparații.

Apoi, la sfârșitul lunii august, fluxurile au fost oprite complet și nu au mai fost repornite niciodată. Gazprom a declarat că scurgerile de petrol au forțat-o să oprească singurul compresor rămas operațional pe conductă. Guvernele occidentale au susținut că Rusia încerca să folosească gazul ca o armă pentru a submina sprijinul european pentru Ucraina.

Uniper spune că eșecul Gazprom de a furniza volumele contractate, într-un moment în care prețurile spot europene erau la niveluri record, i-a provocat „daune financiare semnificative”. Faptul că a trebuit să iasă pe piață pentru a înlocui gazul rusesc pierdut a costat-o cel puțin 11,6 miliarde de euro până la sfârșitul lunii noiembrie, a declarat Uniper, iar cifra este de așteptat să continue să crească până la sfârșitul anului 2024. Klaus-Dieter Maubach, directorul executiv al Uniper, a declarat: „Urmărim aceste proceduri legale cu toată vigoarea cuvenită: Datorăm acest lucru acționarilor noștri, angajaților noștri și contribuabililor.”

Uniper fusese cel mai mare cumpărător de gaz rusesc din Germania, dar și alți cumpărători europeni vor fi suferit costuri suplimentare semnificative. Fluxurile prin Nord Stream 1 care funcționa la capacitate maximă erau de 55 de miliarde de metri cubi pe an. Ca o primă aproximație, având în vedere un preț mediu de referință european al gazelor TTF de aproximativ 43 USD pe milion de unități termice britanice, costul total al achiziționării de gaze de pe piață pentru a înlocui volumele Nord Stream 1 în a doua jumătate a anului trecut ar fi fost de aproximativ 40 de miliarde de dolari.

Uniper a respins cererea de forță majoră a Gazprom în iulie anul trecut

Costurile suplimentare pentru clienții europeni ai Gazprom vor fi reprezentat diferența dintre această sumă și ceea ce ar fi trebuit să plătească în cadrul contractelor lor pentru gazul rusesc. Uniper, RWE și Engie și-au depus cererile de despăgubire pe această bază, iar alți cumpărători europeni ar putea să le urmeze exemplul.

După ce fluxurile prin Nord Stream 1 au fost reduse pentru prima dată vara trecută, Gazprom a declarat forță majoră, argumentând că neîndeplinirea obligațiilor contractuale s-a datorat unor circumstanțe independente de voința sa. Acum că gazoductul a devenit nefuncțional, este probabil ca problema forței majore să fie un aspect central în cadrul procedurii de arbitraj.

Uniper a respins cererea de forță majoră a Gazprom în iulie anul trecut și este de așteptat să o conteste din nou la arbitraj. Dacă apar dovezi că SUA au fost de fapt responsabile pentru atacul asupra Nord Stream, sau chiar dacă vinovatul rămâne pur și simplu un mister, atunci cazul Gazprom va avea o greutate mult mai mare. Dacă se dovedește în mod incontestabil că a fost Rusia, având în vedere că guvernul rus deține puțin peste 50% din Gazprom, afirmațiile de forță majoră vor fi mult mai greu de susținut.

Având în vedere ruptura fundamentală a relațiilor dintre Rusia și Occident, s-ar putea crede că Gazprom ar putea pur și simplu alege să ignore orice verdict pronunțat de comisia de arbitraj. Acest punct de vedere ar fi o greșeală. Gazprom caută în continuare să semneze acorduri de vânzare cu alți cumpărători din întreaga lume, iar pentru aceasta este important să fie văzut ca un furnizor care respectă termenii contractuali, inclusiv deciziile de arbitraj în caz de litigii. Iar viitorul pe termen lung al relațiilor dintre Rusia și UE este încă incert. Dacă, în niște circumstanțe foarte diferite, Gazprom dorește să își reia rolul de furnizor al Germaniei și al altor țări din Europa de Vest, în va trebui să rezolve orice probleme nerezolvate de tribunal.

UE speră să pună capăt importurilor de gaze rusești până în 2027

Seymour Hersh susține că SUA au decis să distrugă Nord Stream pentru că „atâta timp cât Europa rămânea dependentă de gazoducte pentru gaze naturale ieftine, Washingtonul se temea că țări precum Germania vor fi reticente în a furniza Ucrainei banii și armele de care avea nevoie pentru a învinge Rusia”.

Acest argument este discutabil. La momentul exploziilor, prin sistemul Nord Stream nu curgea niciun gaz și era deja clar că existau șanse mari ca niciunul să nu mai curgă vreodată. Guvernele europene au depus eforturi susținute pentru a-și reduce nevoia de gaz rusesc: Germania, de exemplu, a comandat cinci unități plutitoare de regazeificare și stocare pentru a importa GNL.

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, a comentat în august: „Rusia nu mai este un partener de afaceri de încredere… Aceasta a redus livrările de gaze peste tot în Europa, invocând întotdeauna motive tehnice care nu au existat niciodată. Și de aceea este important să nu intrăm în capcana lui Putin.” În cadrul planului REPowerEU al Comisiei Europene, UE speră să pună capăt importurilor de gaze rusești până în 2027, „dacă totul funcționează bine”, după cum a declarat vicepreședintele executiv al Comisiei, Frans Timmermans.

Pe termen lung este probabil ca Europa să nu se mai bazeze niciodată pe Rusia pentru gazele sale

Scenariul de dependență schițat de Hersh nu este imposibil, cel puțin până când ultimul val de aprovizionare cu GNL va începe să intre pe piețele mondiale în 2026-27. Europa a trecut prin iarna 2022-23 mai bine decât a sperat Rusia, în mare parte datorită vremii blânde. Dar o așteaptă încă cel puțin trei ierni potențial dificile dacă războiul din Ucraina continuă și dacă tensiunile dintre Rusia și UE rămân ridicate, potrivit hellenicshippingnews.com.

Pe termen lung, însă, este probabil ca Europa să nu se mai bazeze niciodată pe Rusia pentru gazele sale. Bombardarea gazoductului ar fi fost o operațiune de mare risc pentru SUA, din punctul de vedere al consecințelor de a fi prins sabotând infrastructura din apele țărilor aliate, care este parțial deținută de companii din țările aliate, cum ar fi Engie și Gasunie. Și ar fi avut doar o răsplată pe termen scurt.

Pentru Gazprom, pe de altă parte, daunele aduse conductei ar putea avea un beneficiu de durată, economisind potențial zeci de miliarde de dolari în compensații. Deși se pare că acest lucru va depinde de faptul că Rusia nu va fi identificată ca fiind vinovată.

În timp ce revendicările și contra-revendicările sunt încă învolburate, merită reținute cuvintele rostite de Rosemary DiCarlo, subsecretarul general al ONU, la audierea din cadrul Consiliului de Securitate de săptămâna aceasta. „Deși nu știm cu exactitate ce s-a întâmplat sub apele Mării Baltice în septembrie 2022, un lucru este cert,” a spus ea. „Oricare ar fi fost cauza incidentului, consecințele sale se numără printre numeroasele riscuri pe care invazia Ucrainei le-a declanșat. La un an de la începerea războiului, trebuie să ne dublăm eforturile pentru a-i pune capăt, în conformitate cu dreptul internațional și cu Carta ONU.”

Equinor este de acord să cumpere Suncor Energy Marea Britanie pentru 850 milioane dolari

Equinor ASA din Norvegia a fost de acord să cumpere Suncor Energy UK Ltd. pentru 850 de milioane de dolari, adăugându-se la producția sa de petrol și gaze din Marea Nordului, pe măsură ce Europa încearcă să înlocuiască livrările rusești. De la invadarea Ucrainei de către Moscova în urmă cu un an, importanța lui Equinor pentru Europa nu a fost niciodată mai mare, deoarece regiunea caută surse alternative de energie. Firma își folosește acum profitul vast de anul trecut, un rezultat al producției forfetare și al creșterii prețurilor la gaze, pentru a crește capacitatea, precum și pentru a recompensa acționarii.

Tranzacția oferă Equinor o participație de 30% neoperată în domeniul petrolier Buzzard și o participație suplimentară de 40% operată în dezvoltarea Rosebank, a declarat compania într-un comunicat. „Ne bazăm pe poziția noastră de lungă durată ca partener energetic larg pentru Regatul Unit, consolidându-ne poziția de furnizor de energie de încredere în Europa”, a declarat în declarație philippe Mathieu, vicepreședinte executiv pentru explorare și producție. Equinor vizează o „aprofundare în țările noastre de bază”, potrivit bnnbloomberg.ca.

Equinor a furnizat anul trecut 29% din cererea de gaze naturale a Regatului Unit și investește în infrastructura energetică din întreaga țară, inclusiv parcuri eoliene offshore, proiecte pe bază de hidrogen și tehnologie de captare și stocare a carbonului.

„Acordul Suncor UK are sens strategic”, a declarat vineri Teodor Sveen-Nilsen, analist la SpareBank 1 Markets. „Ne așteptăm ca Equinor să iasă din țări și să nu intre în țări noi în următorii câțiva ani, precum și să concentreze investițiile în țările în care compania are deja un punct de sprijin puternic.”

Achiziția va adăuga aproximativ 15.000 de barili de echivalent petrol pe zi în acțiuni în acest an, a spus Equinor.

Câmpul Buzzard, operat de Cnooc Ltd. din China, produce aproximativ 60.000 de barili pe zi. Rezervele recuperabile preconizate din câmpul Rosebank de la vest de Insulele Shetland totalizează aproximativ 300 de milioane de barili. În urma tranzacției, Equinor va deține 80% din activul respectiv.

Ungaria va importa GNL din Egipt până în 2026

Ungaria a găsit o soluție pentru problema sa energetică, deoarece va putea importa gaz natural lichefiat (GNL) din Egipt începând cu 2026, ceea ce sporește securitatea energetică a țării, a declarat marți premierul ungar Viktor Orban.

Președintele Egiptului, Abdel Fattah al-Sisi, l-a primit marți pe Orban, aflat într-o vizită de trei zile în Egipt, pentru a discuta despre cooperarea bilaterală, pe lângă dosarele regionale și internaționale de interes reciproc. Cei doi lideri au asistat la ceremonia de semnare a mai multor memorandumuri de înțelegere între Egipt și Ungaria în diverse domenii, inclusiv educație și formare în utilizarea pașnică a energiei nucleare, a tineretului și a sportului.

Acest lucru a crescut numărul de burse universitare și postuniversitare pentru anii 2023/2026 și programul de burse maghiare Stipendium pentru anii 2023/2026. „Am convenit asupra marelui beneficiu pe care investitorii maghiari îl vor acumula din investițiile în Egipt, în special în Zona Economică a Canalului Suez (SCZone)”, potrivit al-Sisi.

Orbán a mai declarat că „există, de asemenea, un forum de afaceri egiptean realizat cu 86 de companii maghiare și egiptene, care consolidează relația dintre cele două țări. De asemenea, vom putea forma o cooperare în domeniul energiei nucleare.” Egiptul poate exporta anual 12 milioane de tone de GNL, deoarece va contribui la aprovizionarea Europei cu gaze naturale, fiind unul dintre materialele importante în această privință, potrivit en.amwalalghad.com.

Demn de remarcat, ambele țări se bucură de o mișcare comercială reciprocă, unde exporturile egiptene de top către Ungaria sunt: bumbac, legume, fructe, ciment, îngrășăminte și covoare, în timp ce importurile de top din Ungaria sunt: dispozitive electronice, sticlă, aluminiu, combustibil, cauciuc și substanțe chimice organice, potrivit