Pe 18 decembrie, începând cu ora 13:00, românii vor organiza un protest în fața Guvernului Austriei! Aceștia sunt hotărâți să se revolte din cauza nedreptății pe care ne-a făcut-o Karl Nehammer în momentul votului pentru intrarea României în Schengen.
Țara noastră nu a reușit să intre în spațiul de liberă circulație, în urma voturilor negative din partea Austriei și Olandei. Deși cele două țări au avut motive diferite, prima bazându-se pe migrația ilegală, iar a doua pe aderarea Bulgariei simultan cu România, rezultatul este unul singur: Nu am intrat în Spațiul Schengen.
Imediat după ce a fost publicat rezultatul votului pentru aderarea României la Schengen, finalizat cu un eșec care a lăsat răni adânci, mai multe voci ale clasei politice au îndemnat la boicotarea companiilor austriece. Chiar Rareș Bogdan s-a făcut remarcat cu o declarație fermă: ,,Din momentul acesta îi rog pe români şi autorităţile statului să acţioneze în consecinţă. Doresc ca toate companiile de stat, începând cu Romgaz, Transgaz, Hidroelectrica, Electrica, şi toate companiile care au conturi la Erste şi la Raiffeisen să închidă de urgenţă conturile şi cardurile bancare”.
Proteste în Austria
Se pare că boicotul nu ar fi de ajuns pentru a pedepsi Austria. Astăzi, începând cu ora 13:00, românii vor organiza o manifestație în fața Guvernului Austriei. Protestul este organizat de Federația Asociațiilor de Români din Europa (FADERE) și Cercul Cultural Romano Austriac Unirea.
„Prin votul negativ pentru intrarea României în spațiul Schengen, Austria i-a jignit nu doar pe cei 20 de milioane de români din țară, dar și pe cei peste 150 000 de români care locuiesc legal în Austria, contribuind la prosperitatea țării”, a transmis Daniel Tecu, președintele FADERE.
În același timp, Tecu a transmis că Nehammer ar putea înregistra un deficit de voturi la următoarele alegeri, având în vedere numărul de români cu cetățenie austriacă, ce s-au simțit nedreptățiți de finalitatea aderării României în Schengen.
,,S-ar putea ca unele calcule făcute de Cancelarul Karl Nehammer, conform cărora un astfel de vot i-ar aduce o mână de voturi la alegerile din ianuarie, să fie greșite, ținând cont de faptul că i-a supărat profund și pe cei 50.000 de români care au cetățenie austriacă și pe familiile lor care au drept de vot”, completează președintele FADERE, conform Antena 3.
Boicotarea companiilor austriece
Pe lângă Rareș Bogdan, au mai existat cazuri în care s-a susținut boicotarea firmelor austriece. Spre exemplu, Cooperativa Țara Mea a transmis că a început demararea procedurilor pentru a opri colaborările cu firmele austriece, de la conturi bancare, până la stații de combustibil. „Ne pare rău pentru unii dintre furnizori, dar este momentul să ne apărăm ţara şi să o punem mai presus de interesele financiare imediate, precum şi de mofturile de foste imperii. Respectul pentru România valorează mai mult pentru mine, astăzi, decât cifra de afaceri”, a transmis Florin Burculescu, preşedinte Cooperativa Ţara Mea, potrivit SpotMedia.
Cu toate acestea, au existat și voci care au transmis că este decizia fiecăruia către ce companii să-și direcționeze banii. În acest sens, Kelemen Hunor a transmis că : „Nu poți să dai o direcție, un ordin, sau să interzici. Nu ministrul dă ordin unde să facă cont o anumită companie”.
Nici Ludovic Orban nu consideră că boicotul la adresa firmelor austriece ar aduce vreun beneficiu pentru țara noastră. Totuși, el transmite că este decizia bazată pe libertatea de alegere a fiecărui om dacă vrea să beneficieze sau nu de serviciile asigurate de Austria în România : ,,Dacă vor să-şi deschidă un cont, o pot face la ce bancă vor, îşi pot alege orice partener comercial vor, dacă vor să alimenteze de la o benzinărie, o pot face de la care vor”.