România are anul acesta o rezervă de apă mai mică decât nivelul înregistrat anul trecut. Chiar și așa, conform Administrației Naționale Apele Române, poate fi satisfăcut necesarul beneficiarilor.
Nivelul coeficientului de umplere în principalele 40 de lacuri din România a ajuns la 70%. Acesta este cu 10% mai mic decât cel înregistrat anul trecut.
„Rezerva de apă, deşi mai mică decât anul trecut, poate satisface necesarul pentru toţi beneficiarii care se alimentează centralizat din sursele de apă de suprafaţă. Diferenţele de valori provin în principal din cauza faptului că iarna 2022 – 2023 a fost mai bogată în zăpadă şi aport mare de precipitaţii decât iarna 2024”, cu transmis oficialii ANAR.
Conform agerpres.ro, volumul de apă din acest an este de 3 miliarde de metri cubi. În 2023, nivelul de apă era la 3,5 miliarde de metri cubi.