Banca Națională a României (BNR) a transmis că rezervele valutare ale țării noastre au ajuns la o valoare totală de 42, 851 miliarde de euro, înregistrând o creștere de 0,19% față de luna trecută, când valoarea se ridica la 42, 728 miliarde de euro.
Potrivit BNR, această creștere este datorată intrărilor în valoare de 2,878 miliarde de dolari, pe care Banca Națională le-a încasat în luna august a anului curent. Această sumă de bani a fost obținută în urma mai multor procese financiare și bancare, pe care reprezentanții BCR le-au efectuat în ultima lună, cum ar fi: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor sau alimentarea contului Comisiei Europene.
Cum stăm în privința aurului
Rezerva României de aur s-a menținut la 103,6 tone. Luând în calcul prețul unei tone la nivel internațional, valoarea acestei cantități se ridică la 5,714 miliarde de euro. Potrivit datelor din anul 2019, România ocupa locul 35 în lume, fiind statul cel mai bine clasat din Europa de Est, în funcție de cantitatea de aur deținută de banca centrală.
Dacă ne referim la alte state europene, putem observa creșteri semnificative ale rezervei de aur ale acestor state. De pildă, în anul 2021 Ungaria a transmis că a reușit să-și tripleze rezerva de aur prin vocea oficialilor băncii centrale maghiare: „Apariţia unor noi vârfuri ale temerilor privind inflaţia şi datoriile la nivel mondial creşte şi mai mult importanţa aurului în strategia naţională ca activ adăpost şi de păstrare a valorii“. Acest trend este menținut de Ungaria încă din 2018, când a cheltuit un milliard de euro pentru a cumpăra aur.
În urma acestor măsuri, Ungaria a ajuns să aibă cele mai mari rezerve de aur din Europa Centrală şi Est. Această informație a fost făcută publică în anul 2021 pe site-ul de internet al Băncii Centrale Maghiare. Potrivit datelor Consiliului Mondial al Aurului, achiziția lunară de aur a Ungariei e considerată cea mai mare din iunie 2019, când reprezentanții băncii poloneze au cumpărat aproape 95 de tone de aur.
Rezervele internaționale ale țării, în ușoară creștere
Cuantumul rezervelor internaţionale ale României (care însumează valute plus aur) a înregistrat o ușoară creștere, ajungând la 31 august 2022 la o cotație de 48,565 miliarde de euro, faţă de 48,519 miliarde de euro cât s-a înregistrat la sfârșitul lunii iulie 2022.
În ceea ce privește datoria publică acumulată, Ministerul Finanțelor transmite că aceasta se ridică la o valoare de aproximativ 382 de milioane de euro.