În Republica Moldova au fost centralizate peste 78% din procesele verbale de la alegerile prezidențiale. Dar și peste 79% din cele de la referendumul pentru aderarea țării la Uniunea Europeană..
La alegerile prezidențiale au participat peste 1.555.000 de alegători, ceea ce constituie o rată de prezență de aproape 52% mai mare decât cea de la scrutinul din 2020. La referendum au luat parte 1.480.000 de alegători. O rată de participare sub 50%, în condițiile în care unii candidați, mai apropiați Kremlinului, au încurajat cetățenii să boicoteze plebiscitul. Președintele Maia Sandu ocupă primul loc la alegeri, potrivit rezultatelor preliminare. Ea are peste 36% dintr-un număr de aproximativ jumătate din totalul voturilor exprimate. Ea ar urma să se confrunte în turul doi cu candidatul Alexandr Stoianoglo, care acumulează 29 de procente.
Serios? Nu?
În privința referendumului de aderare la Uniunea Europeană, opțiunea NU conduce cu 55% față de opțiunea DA, care totalizează 45%. Diferența de 70.000-80.000 de voturi ar putea fi însă lichidată din rezultatele care urmează să vină din străinătate. Aici se anticipează un vot masiv în favoarea aderării țării la Uniunea Europeană.