Infofinanciar > Info > Rezultate slabe la examenul de titularizare! Cîmpeanu: 20% au picat, aproape jumătate au luat notă peste 7
Info

Rezultate slabe la examenul de titularizare! Cîmpeanu: 20% au picat, aproape jumătate au luat notă peste 7

Rezultate slabe la examenul de titularizare! Cîmpeanu: 20% au picat, aproape jumătate au luat notă peste 7
Sursa foto: economica.net

Astăzi au fost publicate notele de la proba scrisă a examenului de titularizare. Punctajul maxim a fost obținut de un număr de 146 de candidați. Cât despre nota de trecere, cea de 7.00, aceasta a fost luată de către 12.000 de persoane. Cele 5.163 de posturi se încadrează în sistemul preuniversitar de învățământ.

Sorin Cîmpeanu, în cadrul unei postări pe pagina lui oficială de Facebook a precizat și un top pe județe. București, Cluj, Bacău, Bistrița-Năsăud, Prahova, Arad, Dâmbovița și Neamț au fost zonele în care au fost obținute cele mai multe note care au depășit pragul minim, această performanță fiind reușită de mai bine de jumătate dintre cei care au susținut examenul.

La coada clasamentului s-au regăsit județele: Giurgiu, Tulcea, Mehedinți și Călărași. În aceste zone ale țării nota de 7.00 a fost obținută de mai puțin de 40% dintre persoanele care au dat acest test, spune Sorin Cîmpeanu.

Situația din 2022 este mai promițătoare decât cea din 2021

Revenind la „elite”, în acest an s-a înregistrat o creștere a numărului de candidați care au reușit să obțină nota maximă la această probă. Dacă în anul 2021 această performață a fost obținută de 130 de persoane, acum este vorba de 146 de oameni cu nota 10.00.

Cât despre notele mai mari de 7.00 la nivelul întregii țări, prin postarea de pe rețeaua de socializare, Sorin Cîmpeanu specifică faptul că 46.68% dintre candidați au reușit să obțină acest rezultat. Situație ceva mai bună decât în anul 2021, înregistrându-se un progres de 4 puncte procentuale. Totuși, numărul de persoane care au obținut note cuprinse între 5.00 și 7.00 este mai mic comparativ cu anul trecut. În 2021 rezultatul înregistrat a fost de 35.49%, iar în acest an de 32.91%. Candidații din promoția curentă au reușit să ia peste 7.00 în proporție de 45.83%, în creștere față de anul trecut, când „scorul” era de 40.63%. Sorin Cîmpeanu le-a adresat, prin intermediul platformei Facebook, felicitări acestor oameni.

De asemenea, la capitolul note sub 5.00 situația s-a prezentat astfel: 20.04% dintre toți candidații nu au reușit să obțină acest rezultat, lucru care îl îngrijorează pe ministrul Educației, deși este o îmbunătățire față de anul 2021, moment în care aceste rezultate au fost în pondere de 23.06%.

Zeci de lucrări au fost eliminate

27.148 a fost numărul celor care s-au prezentat pentru a susține proba scrisă a concursului de titularizare în sistemul de învățământ preuniversitar, iar numărul total de oameni care au avut drept de participare a fost de 31.531. 2.223 de candidați au decis să se retragă din acest examen din cauza unor motive de factură personală sau medicală. Cât despre candidații eliminați, conform sursei menționate anterior, numărul lor a fost de 47. 15 au ieșit din examen pentru fraudă, iar 32 din din alte considerente. Au mai fost anulate și 35 de lucrări, 16 chiar în locurile unde s-a susținut proba, iar 19 în centrele responsabile de corectarea examenelor.

Acestea sunt rezultatele inițiale, concurenții având posiblitatea să depună contestații. Lucrul acesta se poate realiza astăzi, până la ora 19:00 sau mâine până la ora 12:00. Cereriile respective pot fi depuse fie prin metode digitale, fie chiar la inspectoratele județene. Rezultatele finale o să fie publicate atât în format fizic, la sediile inspectoratelor din fiecare județ, cât și pe platforma electronică.