În vara anului 2021, lumea a aflat că Beijingul își extinde arsenalul nuclear. Imaginile din satelit arătau că Beijingul construiește până la 300 de noi silozuri pentru rachete balistice. Pentagonul estimează acum că stocul de arme nucleare al Chinei, care ani de zile s-a oprit la câteva sute, ar putea să urce la 1.500 de focoase până în 2035, confirmând suspiciunile că Beijingul a decis să se alăture Rusiei și Statelor Unite în fruntea puterilor nucleare.
Experții în domeniul securității abia acum încep să analizeze implicațiile expansiunii nucleare a Chinei. Ar face bine să ia în considerare noua carte a lui Ashley Tellis, „Striking Asymmetries” (Asimetrii Izbitoare), care evaluează implicațiile acțiunilor Beijingului din punctul de vedere al rivalităților dintre cele trei puteri nucleare din Asia de Sud: China, India și Pakistan. Într-o lucrare care ar trebui să fie lectură obligatorie pentru liderii politici și militari de rang înalt, Tellis prezintă un caz convingător de ce acest sistem nuclear tripolar, care a rămas remarcabil de stabil timp de decenii, ar putea fi pe punctul de a deveni mult mai periculos.
Tellis se bazează pe zeci de ani de experiență în afacerile de securitate din Asia de Sud, pe un acces unic la politicieni și lideri militari de rang înalt din cadrul instituțiilor de apărare ale celor trei rivali și pe o capacitate remarcabilă de a face ca concepte tehnice aparent abstracte să fie ușor de înțeles de către cei care au chiar și un interes trecător în acest domeniu. Rezultatul este cea mai cuprinzătoare, informată și accesibilă evaluare de până acum a acestei rivalități nucleare, și una care nu poate fi ignorată.
S-a dat startul cursei
China și Pakistanul au o relație îndelungată și strânsă, în parte construită în jurul viziunii lor reciproce despre India ca fiind un rival. India se află între aceste două puteri adesea ostile. Cu toate acestea, în ciuda unui istoric de războaie și a unor conflicte persistente de grad scăzut între India și cei doi rivali, un război general a fost evitat de când India și Pakistanul au devenit puteri nucleare, în urmă cu un sfert de secol. Mai mult, cele trei țări nu s-au trezit prinse într-o cursă a înarmării nucleare.
Până de curând, ele și-au privit armele nucleare în primul rând ca pe niște instrumente politice, nu ca pe niște instrumente pentru lupta reală împotriva războiului. Toate trei au adoptat o postură nucleară de „descurajare minimă”, menținând cel mai mic număr de arme nucleare necesar pentru a provoca daune inacceptabile orașelor cheie ale adversarilor lor, chiar și după ce ar fi suferit un atac nuclear.
În conformitate cu această strategie, cei trei rivali asiatici au evitat să mențină o parte semnificativă a arsenalelor lor în stare de alertă maximă. În schimb, aceștia și-au depozitat armele în peșteri, în instalații subterane adânci sau în alte locații ascunse.
Doi împotriva unuia
În centrul evaluării lui Tellis se află diferențele, „asimetriile”, care stau la baza rivalității tripolare. O diferență fundamentală constă în faptul că atât China și cât și Pakistanul sunt puteri revizioniste care caută să modifice ordinea existentă, în timp ce India rămâne mulțumită cu status quo-ul. China posedă cel mai formidabil arsenal nuclear dintre cele trei, urmată de Pakistan, India fiind pe ultimul loc.
Există, de asemenea, o asimetrie în ceea ce privește orientarea strategică a celor trei puteri. Oficialii pakistanezi din domeniul securității sunt obsedați de India, în timp ce India se concentrează în mod covârșitor asupra Chinei. Cu toate acestea, China a trecut de la rivalitățile regionale la cele globale, în principal cu Statele Unite. Această competiție cu Washingtonul este cea care conduce la izbucnirea nucleară a Beijingului. Pentru China, disuasiunea Indiei își asumă rapid un rol periferic, similar cu cel jucat de China în planificarea nucleară americană în timpul Războiului Rece.
Sprijinul Beijingului pentru programul de arme nucleare al Pakistanului, care include furnizarea către Islamabad a planurilor pentru o bombă și a materialului fisionabil, a complicat și mai mult poziția Indiei.
„Spectru complet”
Liderii pakistanezi doresc să renunțe la disuasiunea minimă în favoarea unei „disuasiuni cu spectru complet”, în care forțele lor nucleare să acopere mai multe situații neprevăzute în caz de război cu India. Există trei factori principali care îi determină pe oficialii pakistanezi să adopte această poziție mai agresivă. În primul rând, Islamabadul este conștient de faptul că forțele sale convenționale sunt mai slabe decât cele ale Indiei și consideră că nu are altă alternativă decât să folosească, dacă este necesar, forțele sale nucleare pentru a compensa această asimetrie.
În al doilea rând, având în vedere că India este mult mai mare decât Pakistanul, Islamabadul consideră că trebuie să fie capabil să provoace în India distrugeri mai mari într-un atac de represalii decât cele pe care India i le va provoca. Acest lucru necesită ca Pakistanul să mențină un arsenal nuclear mai mare pentru a viza populația și centrele economice ale Indiei în caz de război. În al treilea rând, Pakistanul speră, de asemenea, ca forțele sale nucleare să împiedice India să întreprindă o acțiune militară pe scară largă împotriva sa ca răspuns la sprijinul constant al Islamabadului pentru grupurile militante din regiunea disputată a Kashmirului.
Tellis arată că realizarea unei descurajări cu spectru complet va necesita ca Pakistanul să își extindă substanțial arsenalul. De exemplu, el notează că oprirea unui avans major al forțelor convenționale indiene pe teritoriul pakistanez ar necesita zeci de așa-numite arme nucleare tactice, arme de care Islamabadul nu dispune în prezent, relatează Foreign Affairs.
