Infofinanciar > Esential >  Robert Turcescu, ironic despre vizita lui Rutte: „Ciucă a luat microfonul pentru a tuși de două ori, Iohannis se uita cu ochi mari ” 
Esential

 Robert Turcescu, ironic despre vizita lui Rutte: „Ciucă a luat microfonul pentru a tuși de două ori, Iohannis se uita cu ochi mari ” 

sursa foto podcast EVZ
sursa foto podcast EVZ

În cadrul Podcastului EVZ, jurnaliștii Robert Turcescu, Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni au analizat conferința de presă de miercuri, 12 octombrie, în cadrul căreia Klaus Iohannis și Premierul Nicolae Ciucă au discutat cu Mark Rutte, primul-ministru al Olandei, despre aderarea României la Spațiul Schengen.

În cadrul conferinței, Iohannis s-a arătat timid în fața omologului său olandez, Mark Rutte, susține Robert Turcescu. Acesta  făcut o comparație între atitudinea arogantă a președintelui Iohannis în fața presei din România, în raport cu atitudinea sfioasă pe care a avut-o în fața olandezului. Aproape după fiecare frază, Iohannis se uita sfios spre Rutte, căutând să vadă dacă îl aprobă.  În contrast, oficialul olandez și-a păstrat atitudinea, aproape sfidătoare, spune Turcescu, declarând că „Olanda nu este, în principiu, împotrivă” , a declarat Mark Rutte.

Unul mai penibil ca altul

Momentele penibile nu s-au terminat la Iohannis, Turcescu a dezvăluit că i-a fost aproape milă de Ciucă, deoarece „Ciucă abia a prins microfonul să tușească de două ori în el. Nu a fost capabil să rostească nici un cuvând în fața lui Mark Rutte. Asta și în condițiile în care premierul României și-a dat doctoratul în limba engleză”.  Jurnalistul a descris întreaga interacțiune drept „penibilă”.

Mai mult, Turcescu a pus sub semnul întrebării realizările lui Iohannis în calitate de președinte „România educată este un eșec, planul de aderare în Schengen e pe cale să eșueze. Deci ce a făcut Iohannis?”.

În cadrul discuțiilor, jurnalistul Bogdan Comaroni a amintit de excursiile președintelui în Egipt și de vacanțele la ski. Mai mult, Comaroni susține că „Iohannis e disperat să își lege mandatul de intrarea României în Schengen, pentru că doar asta i-a mai rămas acum. Numai are cu ce să se laude”. Comaroni  a vorbit și despre iluziile șefului statului, spunând că „El a crezut că totul e o formalitate, că  vine Rutte și semnează și că poate deja să facă anunțul că România intră în Schengen. Momentul în care Iohannis vorbea și privea cu ochi mari spre Rutte, este foarte ilustrativ și arată cum și-a pierdut speranțele” .

Iohannis și-a păstrat, optimismul cu privire la aderare, cel puțin în fața camerelor de filmat, acesta a susținut că „Solicitările se referă strict la chestiunile legate de Schengen şi vom găsi împreună cele mai bune căi pentru a rezolva chestiunile care nu sunt încă lămurite. Eu sunt optimist”, a declarat Iohannis, potrivit ProTV.