Infofinanciar > Info > ROBOR, în scădere! Valori din ce în ce mai mici
Info

ROBOR, în scădere! Valori din ce în ce mai mici

Veste bună pentru românii care au credite
sursă foto: arhiva companiei

Vin vești bune din partea reprezentanților Băncii Naționale a României (BNR). De data aceasta, sunt vizați cetățenii care au credite imobiliare. La sfârșitul ședinței de joi, 25 ianuarie, indicele ROBOR s-a înregistrat în scădere. Ultima valoare exprimată ajunge la 6,13%.

Acest procent este cel mai mic înregistrat din momentul iunie 2022. Pe data de 9, ROBOR la trei luni a început să crească continuu, asta până când la 26 octombrie 2022 se raportaseră cea mai mare valoare raportată din ianuarie 2010. ROBOR la trei luni a trecut de procentul de 8% în august 2022, iar după octombrie 2022, indicele a început să scadă ușor.

Iar acum, joi, 25 ianuarie 2024, se înregistrează cea mai mică valoare de după maximul respectiv, scrie stiripesurse.ro.