Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat vineri, 19 ianuarie, la valoarea de 6,14%. Indicele ROBOR la 3 luni reprezintă valoarea în funcție de care ajung să fie calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei.
ROBOR, abrevierea de la Romanian Interbank Offer Rate, reprezintă rata medie a dobânzii la care instituțiile bancare din România se împrumută între ele. Moneda folosită este leul românesc, iar evoluția acestui indice are legătură, cu prioritate, de nivelul de lichiditate existent în piață.
De altfel, în ceea ce privește Indicele de referință pentru creditele acordate consumatorilor, adică IRCC-ul, acesta a ajuns să crească de la valoarea de 5,94% la 5,96%. Valoarea IRCC-ului este calculată în funcție de dobânda medie la care se împrumută băncile între ele.
Acest indice este aplicat cu o întârziere de un trimestru față de perioada de referință. IRCC-ul este stabilit în fiecare zi de echipa de la BNR (Banca Națională a României), ca medie aritmetică a cotațiilor folosite de zece bănci selectate de Banca Națională, scrie profit.ro.