Infofinanciar > Esential > ROBOR-ul și inflația cresc, noroc că avem Forumul Educației Financiare. Dar cum va ajunge educația financiară la popor?
Esential

ROBOR-ul și inflația cresc, noroc că avem Forumul Educației Financiare. Dar cum va ajunge educația financiară la popor?

ASE
FOTO:

Astăzi, în aula ASE, a avut loc prima ediție a „Forumului educației financiare”, o inițiativă a Autorității de Supraveghere Financiară, a Academiei de Studii Economice din București și a Asociației Române a Băncilor. Evenimentul s-a desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Fără doar și poate, lansarea acestui forum nu poate să fie numită decât o intenție lăudabilă, și necesară. Cadrul social ce înconjoară, volens-nolens, acest eveniment, însă, nu este unul care să-i permită acestui Forum victorii de mare amploare, mai cu seamă pe termen scurt și mediu.

Câteva considerente

În plus, tocmai pentru că la eveniment a fost prezent și ministrul Educației, atunci când ne aplecăm spre cuvântul învățare, constatăm că problemele sunt atât de mari, încât nu știu dacă mai putem atașa încă o valență acestui domeniu aflat într-o perpetuă schimbare, schimbare care nu vrea deloc să genereze rezultate cât de cât notabile.

Elevi analfabeți funcțional avem cu duiumul, salariile românilor nu permit economisirea, inflația înghite dobânzile băncilor pentru conturile de economii, și nici titlurile de stat nu mai merită să fie cumpărate. Încă odată, românii sunt nevoiți să supraviețuiască, nu să se înscrie într-un nivel de trai cât de cât european. Și, atunci, care mai poate fi rolul educației financiare, când tezele practice ale acesteia sunt, probabil, de folos doar unei zecimi din populația României?

Vorbim oare despre încă o tichie de mărgăritar sau numai despre construirea a încă unui think tank, un bazin de discuție, destinat specialiștilor?

Și, da, a fost un eveniment foarte bine organizat, cu reprezentanți oficiali de înalt rang, cu discursuri interesante, dar care au avut un singur mare neajuns: proiectarea lui ”fac și dreg” într-un viitor neprecizat. Ceea ce lasă loc de multe îndoieli.

Și o să va spunem și de ce:

  • În anul 2018, Ministerul Educației Naționale, Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice, Autoritatea de Supraveghere Financiară și Asociația Română a Băncilor au încheiat un Protocol de colaborare pentru realizarea de activități comune în domeniul educației financiare și elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară.Ca rezultate cât de cât vizibile, s-au notat pentru 2021 (la trei ani distanță) cam atât: aproximativ 80.000 de elevi și studenți au interacționat fizic sau online cu echipele de educație financiară ale BNR și peste 600 de unități de învățământ implicate în activitățile BNR de educație financiară, atât din mediul urban, cât și din cel rural.

Adică, niște tineri au luat contact (a se citi, au avut bunul simț să asculte câte ceva despre banii pe care unii îi au și alții nu), și în 600 de școli s-au pus afișe. Nu spuneți că a fost mai mult, că suntem ziariști bătrâni și știm cum merg astfel de lucruri. Iar partea cu ruralul este de-a dreptul hilară.

Desigur, sperăm din suflet să ne înșelăm și roadele acestui Forum să fie mai bogate decât ale oricărui alt program public de educație financiară.

Așa că, ne vom rezuma doar să vă aducem numai un reportăjel de la acest deosebit eveniment.

Reportăjel

Când se anunță un eveniment la care participă un adevărat florilegiu de oficiali, presa nu poate rata o asemenea oportunitate. Iar, aici la ASE lista era de ”dream team”: președintele Johannis, Mugur Isărescu, Sorin Mihai Cîmpeanu (ministrul Educației), Adrian Câciu (ministru al Finanțelor), Sebastian – Ioan Burduja (ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării), George Tuță, deputat, și Valentin – Sorin Costreie, consilier de stat în Guvernul României. Și nu mai trecem aici și experții din ASE și din instituții-far precum ASF, TBC, ARB sau ISF.

Așa că, de pe asfaltul din Piața Romană, trecând prin hol și până în aula, te loveai numai de aparate de filmat, reporter și reporterițe (unele de maximum 22 de ani și cu experiența peștișorului Nemo) de ziceai că e summit Biden-Putin, și alta nu.

Ba, o cucoană chiar a reușit să se întindă pe jos, de la atâta înghesuială. A salvat-o de la rușinea publică, galant, ministrul Cîmpeanu.

Panelul unu

Primul a cuvântat Președintele. Căci sub patronajul lui a luat ființă Forumul. Nimic special, cu o concluzie veșnică: ”ne-a prins nepregătiți!”.

Cine? Păi, cine vrea, începând cu ploile de vară și cu ninsoarea din iarnă. În prezentul caz, primul cetățean al țării a grăit așa: „Pandemia și criza economică aferentă ne-au prins nepregătiți în planul finanțelor publice, cu cel mai mare deficit din Uniune în 2019, parcurs care a favorizat apoi și creșterea rapidă a datoriei publice”.

Evident, avem și soluții, dar mereu la timpul viitor, incert, se-nțelege: ”Necesită politici responsabile și reforme care să ofere reziliență economiei și să modernizeze România”. Știm, asta necesită de vreo 32 de ani…

Apoi, presa spera la niscai declarații. Ba chiar și eu, în inocența momentului. Nimic, buza umflată. În rest, mulți SPP-iști, mașini negre luxoase, agitație inutilă, dovezi de profesionalism de la niște smardoi în costume, treburi uzuale… În sală, cald rău, în hol binișor…

Mugur Isărescu a vorbit al doilea. Am aflat câte ceva despre un studiu de acum 30 de ani, despre evoluția BNR, dar și că „multe mentalităţi care nu se leagă bine cu economia de piaţă sunt puternic înrădăcinate în cultura noastră”. Pe care educația financiară le va aduce pe drumul cel bun, cu certitudine. În sală filmau câțiva, ceva domnișoare chiar cu telefonul. Nu s-au făcut selfie-uri. Afară, grosul presei pactiza la o țigară rulată, un IQOS sau în aburi de vapaj.

Aș putea să vă povestesc despre fiecare vorbitor, dar v-ați plictisi. Totuși, o să mai trec aici o remarcă.

Deputatul Tuță a vorbit excelent, este un bun orator, și om cu carte, se vede. De la el am aflat că sunt prea puțini români cu conturi în bancă (se poate citi și așa: prea puțini cu economiile la vedere și, deci, ușor de calculat).

Dar, asta, nu-i așa, este și un semn de înapoiere dpv al educației financiare și am aflat că statul va face ceva în acest sens. Va face benevol și moca, ca un pas practic al educației finaciare.

Astfel, deputatul George Tuță a anunțat, azi, în premieră, că se află în debutul procedurii legislative proiectul acordării fiecărui român a unui cont bancar gratuit pentru servicii de bază – pensie ori salariu, plăți electronice, economisire primară. Gestul ”vine din mecanismele europene, și are drept scop incluziunea financiară pentru toți cetățenii, ca parte a economiei digitale”.

Vă traduc: prea țineți de cash, hai să mai digitalizăm și noi paralele voastre.

Panelul unu s-a încheiat cu cuvântul lui Valentin – Sorin Costreie, consilier de stat în Guvernul României.

Panelul doi

Panelul doi a fost rezervat experților. Între cele două paneluri, o cafeluță. Câinii care apără democrația erau pe fază, să prindă de limbă vreun ministru.

Țeapă! Toți miniștrii au ieșit pe altă ușă, căci se grăbeau la Guvern unde era anunțată o ședință, la ora 14.

Pe cale de consecință, dintr-o dată, panelul ce urma nu a mai reprezentat vreun interes, mai cu seamă pentru audiovizual. Și așa, 90% din presă a luat-o la picior.  Au mai rămas câțiva din ăia care au început gazetăria cu pixul. Ăstora cu telefonul li se ia repede. Au mai părăsit postul și destul de mulți invitați, sala s-a aerisit, cei prezenți s-au mai rărit, dar căldura a rămas.

La plecare, arogant, am căutat un taxi, și așa am aflat că Speed a mărit tariful la 2,79. Ca să mai compenseze din ”tarifarea dinamică” a taxiurilor numite abuziv ”transport ride-sharing”.

”S-a scumpit și combustibilul, domnu”, a opinat fericitul câștigător a celor 30 de lei pentru un drum pe care, anul trecut, dădeam jumătate.

Și mi-am zis, în barbă: ”iaca, aici, educație financiară”

P.S.: ”42% din elevii claselor I-VIII se încadrează la nivelul nefuncțional al literației, ceea ce înseamnă că 42% nu au deloc competențe în interpretarea unei informații, în formarea unor idei proprii și integrarea acestora în contextul dat, nu pot interpreta și nu pot argumenta ipoteze și concluzii, nu pot stabili asemănări și diferențe între personaje, fapte sau concepte și nu pot plasa informația accesată într-un context general, cu o realitate recognoscibilă sau posibilă (trecută, actuală sau viitoare)”. Citat dintr-un studiu ușor de găsit pe net. Glorie educației financiare!