Compania Roca Industry are intenția de a se lista pe piața principala a Bursei de Valori din București, BVB. În acest fel, compania va avea noi oportunități în domeniul materialelor de construcții, domeniu în care și activează.
Totodată, compania își va consolida poziția de jucător important în industria românească.
“Intenția de transfer a ROCA Industry pe piața principală demonstrează angajamentul nostru față de transparență, responsabilitate și bune practici de guvernare, care ne dorim să devină reper pentru industria românească. Construim pentru viitor, convinși că antifragilitatea și capacitatea de a avansa împotriva curentului sunt cheie atunci când țintești către valoarea pe termen lung. Prin transferul pe piața principală vom urmări să creștem lichiditatea, respectând în același timp reglementările suplimentare ale acestei piețe, și să accesăm o gamă mai largă de potențiali investitori, facilitând asigurarea finanțării pentru extindere, cercetare și dezvoltare și alte inițiative strategice, cu miză europeană.”, a transmis CEO Roca Industry, Ionuț Bindea.