Infofinanciar > Info > Mai mulți bani pentru români. Cât vor primi în plus după introducerea salariul minim european
Info

Mai mulți bani pentru români. Cât vor primi în plus după introducerea salariul minim european

Mai mulți bani pentru români. Cât vor primi în plus după introducerea salariul minim european
Sursa foto Arhiva companiei

Oficialii români își doresc introducerea salariului minim european în România. Aceasta este o veste bună pentru milioane de români. Introducerea acestui tip de salariu minim se pregătește pentru anul curent.

Această decizie a fost luată după ce s-a observat faptul că prețurile produselor din România sunt ademenea cu cele de pe rafturile din vestul Europei.

Se introduce salariul minim european

Aceasta este o directivă europeană ce trebuie transpusă în legislația națională până la 15 noiembrie. Totuși acest lucru nu înseamnă că fiecare stat din UE va avea același salariu minim. Acesta va fi racordat la nivelul țării pentru a reduce riscul de sărăcie din rândul angajaților.

Conform Directivei 2041/2022, ce a intrat în vigoare în octombrie 2022, statele ce fac parte din Uniunea Europeană au avut doi ani pentru a implementa salariul minim european în legislația națională.

La Ministerul Muncii au fost analizate trei variante pentru salariul minim ce ar putea fi introdus în acest an.

O primă majorarea a salariului va include indexarea cu rata inflației. De asemenea, o creștere ar putea fi influențată de valoarea coșului minime de cumpărături Această variantă are șanse reduse de a fi luată în considerare întrucât nu sunt date clare despre sume. Cea de-a treia majorare se referă la salariul mediu pe țară. Mai exact este vorba de o creștere cu 50% din valoarea celui mediu. Această ultimă variantă este cea mai probabilă. În România, salariul mediu net este de 4.593 de lei.

Salariu minim în România ca în Europa

În luna ianuarie a acestui an, salariul minim a înregistrat o majorare. În toamnă, o altă creștere, în privința salariului minim net va fi de 40-50 de lei.

„Şi în Uniunea Europeană, şi în România, există aspecte care trezesc interese şi dezbaterii vii în comisie, pentru că e nevoie de mai multă transparenţă, un echilibru între remunerare şi condiţii, pentru că e frustrare când ştii că dai totul şi nu eşti remunerat la fel, e nevoie de o îmbunătăţire. Apoi discriminarea care există în continuarea în unele state între bărbaţi şi femei, dar această chestiune a fost eliminată în România”, a transmis liderul PMP, Eugen Tomac.

De asemenea, acesta susține faptul că, în momentul actual, acest prevederi sunt importantă, mai ales că oamenii trebuie să se simtă protejați.

„În România, salariul minim de acum răspunde la criteriile pe care le defineşte ţara noastră, dar avem un salariu mediu foarte mic raportat la salariul minim”, a completată acesta, conform antena3.ro.

Țările din Europa sunt împărțite întrei grupe în ceea c privește salariul minim european. În prima grupă, din care fac parte și România, salariul minim este între 399 de euro ți 840. În cea de-a doua grupă, venitul minim este cuprins între 887 și 1.304 de euro. În cazul celei de-a treia grupe, salariul minim este peste 1.700 de euro lunar. În Luxemburg, un angajat are salariul minim lunar de 2.387 de euro.