Infofinanciar > Info > România a primit aproape 1,1 miliarde de euro pentru modernizarea sistemului energetic național
Info

România a primit aproape 1,1 miliarde de euro pentru modernizarea sistemului energetic național

România a primit aproape 1,1 miliarde de euro pentru modernizarea sistemului energetic național
Foto: facebook

România a primit astăzi aproape 1,1 miliarde de euro fonduri europene pentru investiții în modernizarea sistemului energetic național. Banii provin din cele 3 miliarde de euro pe care Uniunea Europeană le-a câștigat din comercializarea certificatelor de emisii și le investește în sisteme energetice mai curate în 10 țări membre.

Uniunea Europeană va sprijini cu aceşti bani 39 de proiecte energetice. Cele aproape 3 miliarde achitate astăzi către cele 10 state membre, constituie cea mai mare plată efectuată până acum din Fondul de investiţii.

Cea mai mare parte, 37%, a revenit României. Sume cuprinse între 24 şi 835 de milioane au ajuns în Bulgaria, Croaţia, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia şi Slovacia. Investiţiile vor permite modernizarea sistemelor energetice. Dar și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în energie, industrie şi transporturi.

În România, banii vor fi folosiţi la dezvoltarea reţelelor de distribuţie a energiei, reabilitarea şi modernizarea reţelelor de termoficare. Dar se vor duce și spre reţelele de transport a gazelor naturale. De asemeea, se vor investi și în material rulant eficient energetic.

Cheltuielile totale pentru proiectele sprijinite de Comisia Europeană prin Fondul pentru Modernizare depăşesc 12 miliarde şi jumătate de euro. Aceste investiţii contribuie la obiectivul pe termen lung al Uniunii Europene de realizare a neutralităţii climatice până în anul 2050.