Infofinanciar > Info > România a urcat în clasamentul global pentru servicii off-shore. Țara noastră e pe locul 10 în Europa
Info

România a urcat în clasamentul global pentru servicii off-shore. Țara noastră e pe locul 10 în Europa

România a urcat în clasamentul global pentru servicii off-shore. Țara noastră e pe locul 10 în Europa
Sursă foto: dailybusiness.ro

Țara noastră a urcat în clasamentul global și european al țărilor atractive pentru servicii off-shore. Din punct de vedere global, România se situează pe locul 30, iar continental țara noastră a avansat până pe poziția 10, fiind într-o ascensiune de două poziții comparativ cu anul 2021, conform unui studiu realizat de compania de consultanță Kearney.  

În cadrul studiului s-a analizat capacitatea digitală a rezervei de talente din țările studiate, precum și capacitatea forței de muncă de a se adapta la schimbările tehnologice. Compania de consultanță Kearney a examinat 78 de națiuni folosind 52 de factori care se încadrează în patru categorii: gradul de digitalizare, disponibilitatea și competențele forței de muncă, climatul de afaceri și atractivitatea financiară. 

În ceea ce privește finanțele, costurile forței de muncă sunt încă ieftine în țara noastră, disponibilitatea forței de muncă și competențele digitale, România continuă să fie destul de atractivă, deși rămâne în urma vecinilor săi în ceea ce privește digitalizarea și climatul de afaceri. 

Încă este loc de mai bine 

„Pentru a-şi păstra şi chiar creşte atractivitatea ca locaţie pentru servicii, România trebuie să se concentreze pe 3 direcţii principale: creşterea competenţelor în IT şi digital, adaptabilitatea forţei de muncă, mai ales la noile tehnologii, şi retenţia talentelor. Costurile scăzute cu forţa de muncă nu mai reprezintă principalul motiv pentru o companie străină să îşi localizeze un serviciile off-shore în România.  

În mediul de afaceri din România, în aproape toate sectoarele de activitate, există presiune pe salarii, pe găsirea de angajaţi buni, pe motivarea şi retenţia acestora. În plus, un număr mare de tineri aleg în continuare să plece din România. Ca sa fim competitivi, trebuie să devenim continuu mai buni în ceea ce facem, în valoarea adăugată pe care o livram.  

Pentru asta trebuie să investim în oameni şi în competenţele lor, şi în procese şi tehnologie pentru a creşte scalabilitatea serviciilor oferite – iar asta ne poate permite să cerem mai mult pentru ceea ce oferim, ieşind din capcana „rămânem ieftini ca sa rămânem competitivi” spune Florian Teleabă, Principal şi Director General al biroului Kearney din Bucureşti. 

Piața globală a avansat rapid 

Piața serviciilor la nivel mondial a crescut de la 624 de miliarde de dolari în 2022 la 681 de miliarde de dolari în 2023, ceea ce indică faptul că există încă o nevoie considerabilă pentru aceste servicii off-shore. 

Deoarece serviciile IT, de afaceri și de inginerie pot fi furnizate acum de oriunde de pe glob datorită tehnologiei care avansează rapid, întreprinderile caută mereu metode de a economisi costuri și de a utiliza mai eficient fondul lor global de talente, potrivit Știripesurse.ro.

În Europa de Est, Polonia, Ungaria, Republica Cehă și România urcă pe primul loc, în timp ce Bulgaria, în ciuda unei mici scăderi a scorului, rămâne în Top 10 european, cu un loc în fața României.