Infofinanciar > Info > România are mai multe investiții străine directe. Suma a crescut în primele nouă luni din 2024
Info

România are mai multe investiții străine directe. Suma a crescut în primele nouă luni din 2024

România are mai multe investiții străine directe. Suma a crescut în primele nouă luni din 2024
Sursa foto: arhiva companiei

Investițiile directe ale nerezidenților la noi în țară au ajuns, în primele nouă luni din 2024, la 5,362 miliarde de euro. Un procent în creștere cu 3,69% față de cele 5,171 miliarde de euro din aceeași perioadă a anului trecut. Asta potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a României.

„Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 5,362 miliarde de euro (comparativ cu 5,171 miliarde de euro în perioada ianuarie – septembrie 2023), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit estimat) au însumat valoarea netă de 4,288 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă de 1,074 miliarde euro”, se precizează în comunicat.

În primele nouă luni ale anului 2024, au fost înființate 4.392 de societăți cu capital străin în România. În scădere cu 16,22% față de aceeași perioadă din 2023, potrivit datelor centralizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cele 4.392 de societăți noi aveau un capital social subscris total de 16,902 milioane de dolari. Cu 85,44% mai mic față de capitalul subscris al firmelor înmatriculate în primele nouă luni din 2023. Acesta a fost de 116,079 milioane de dolari, informează agerpres.ro