România s-a menținut anul trecut pe primul loc în rândul statelor membre ale Uniunii Europene la capitolul inflație.
Potrivit datelor Oficiului european pentru Statistică (Eurostat), România a avut în decembrie cea mai ridicată inflație din rândul Statelor Europene. Rezultatul nu a fost o excepție însă – țara noastră s-a situat pe această poziție pentru a zecea lună consecutiv. Avansul anual al preţurilor a fost de 5,5%. Rata anuală a inflaţiei în UE a ajuns la 2,7% în decembrie, în creștere cu 0,2% față de luna anterioară.
Țările cu cea mai mică inflație
În decembrie, țările cu cea mai mică inflație au fost: Irlanda (1%), Italia (1,4%), Finlanda, Suedia şi Luxemburg (1,6%). Cele mai mari valori au fost înregistrate în România (5,5%), Ungaria (4,8%) şi Croaţia (4,5%).
În decembrie, rata anuală a inflaţiei s-a diminuat comparativ cu luna anterioară, în 7 state UE. Valoarea a rămas identică doar în Polonia. În restul de 19 s-a majorat. România a fost campioană, de la 5,4%, până la 5,5%.
La nivelul întregului bloc comunitar creșterea medie a fost de 0,2%, de la 2,2% în noiembrie, la 2,4% în decembrie. Valoarea depășește previziunile Băncii Centrale Europene, care prevăzuse pentru inflație un nivel țintă de 2%.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a urcat în decembrie până la 2,4%, de la 2,2% în noiembrie. Inflaţia în zona euro depăşeşte nivelul ţintă de 2% avut în vedere de Banca Centrală Europeană.
Ce s-a scumpit în România
Conform datelor Eurostat, pe zona de inflaţie de bază (core inflation) în zona euro valoarea a rămas aceeași, din septembrie, la 2,7%. Inflația de bază rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile. Acestea includ energia şi alimentele.
„Core inflation” este luată de calcul de către Banca Centrală Europeană pentru stabilirea politicilor monetare.
Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică (INS), România a avut o inflație de 5,14%, în decembrie. Valoarea a fost în creștere de la 5,11%, ca urmare a scumpirilor survenite. Cele mai mari majorări s-a înregistrat la produsele alimentare, cu 5,09%, cele nealimentare cu 4,38% și serviciile cu 7,10%.
„Indicele preţurilor de consum în luna decembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 100,29%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 a fost 5,1%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) a fost 5,6%”, a precizat INS.
Potrivit INS, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna decembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2024 a fost 100,25%. Rata anuală a inflaţiei în luna decembrie 2024 comparativ cu luna decembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,5%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (ianuarie 2024 – decembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (ianuarie 2023 – decembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 5,8%, conform Agerpres.