Legăturile din România și Israel sunt extrem de strânse. În urma evenimentelor petrecute în această dimineață, România condamnă cu fermitate atacurile dinspre Fâșia Gaza.
Atât președintele, Klaus Iohannis, dar și premierul , Marcel Ciolacu, au transmis câte un mesaj de susținere pentru Israel.
„România condamnă cu fermitate atacurile cu rachete din această dimineață împotriva Israelului. Suntem în deplină solidaritate cu Israelul în aceste momente teribile. Gândurile noastre sunt la familiile victimelor și la cei care sunt sub atac”, a transmis președintele României, Klaus Iohannis. Mesajul a fost postat pe contul său oficial de pe platforma X.
De asemenea, Marcel Ciolacu și-a arătat solidaritatea pentru Israel.
„Vești groaznice vin din Israel în această dimineață. Suntem în deplină solidaritate cu Israelul i condamnăm atacurile cu rachete împotriva Israelului. Transmitem condoleanțe familiilor și cerem ca aceste atacuri să înceteze imediat”, a declarat premierul României, conform mediafax.ro.