Infofinanciar > Info > România, corigentă la capitolul colectarea taxelor! Suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană în privința colectării TVA-ului
Info

România, corigentă la capitolul colectarea taxelor! Suntem pe ultimul loc din Uniunea Europeană în privința colectării TVA-ului

TVA Măsuri fitax-refund.ro
FOTO:tax-refund.ro

Țara noastră se află pe ultimul loc la nivelul UniunIi Europene în materie de colectarea taxei pe valoarea adăugată, în aceste condiții avem cel mai mare deficit de colectare a acestei taxe, dintr-o sumă totală, estimată la 35,5%, potrivit raportului publicat recent de Comisia Europeană (CE), care folosește datele pentru 2020.

Potrivit estimărilor,  executivului european, pentru anul 2021 procentul ar trebui să scadă până la 33%, pe fondul măsurilor luate de administrația fiscală românească. S-au luat măsuri încă din 2020, precum introducerea diferitelor mijloace de raportare digitală, sau implementarea SAF-T ori conectarea serverelor ANAF cu aparatele fiscale, potrivit unei analize PwC, efectuată de Daniel Anghel, partener în cadrul companiei de consultanță, potrivit economedia.ro

Deficitul total de TVA în UE este în scădere

Un aspect pozitiv al raportului constă în faptul că deficitul total de TVA în Uniunea Europeană este în scădere cu aproximativ 30 de miliarde de euro coborând la 93 de miliarde de euro. Explicația constă în faptul că pe durata recesiunii a crescut conformarea voluntară la plată parțial ca urmare a măsurilor de sprijin financiar ale executivelor au fost condiționate de achitarea impozitelor, potrivit consultanților.

Cei din urmă subliniază faptul că se impun mai multe eforturi pentru a se spori gradul de colectare a TVA-ului. Pe aceste considerente, alături de raportul privind decalajul TVA, executivul european a lansat o serie de propuneri pentru actualizarea sistemului de TVA cu era digitală. Noul sistem introduce raportarea digitală în timp real, fundamentată pe facturarea electronică care va oferi posibilitatea statelor membre de a obține informații prețioase necesare pentru intensificarea luptei împotriva fraudei.

Comisia Europei estimează că facturarea electronică ar urma să contribuie la reducerea fraudei în ceea ce privește Taxa pe Valoare adăugată cu până la 11 miliarde de euro pe an, totodată contribuie și la micșorarea costurilor administrative și de conformitate pentru comercianții din sistemul fiscal UE cu peste 4,1 miliarde de euro pe an, în următoare 120 de luni.

Măsurile luate de România pentru a combate frauda fiscală

Digitalizarea facturării asigură convergența sistemelor naționale existente în întreaga UE și permite accesul pentru statele membre către instituirea sistemelor naționale de raportare digitală pentru comerțul intern în anii următori.

În momentul de față, în România s-a impus obligativitatea fișierului standard de control fiscal (SAF-T), pentru marii contribuabili în 2022 și va urma să fie aplicat etapizat și pentru celelalte categorii de contribuabili până în 2024, potrivit raportului PwC. Totodată, aparatele fiscale au fost comunică în timp real cu serverele ANAF-ului, casele de marcat fiscale pot fi urmărite în timp real, scrie economedia.ro.

De asemenea, tot în acest an, a mai fost introdusă obligativitatea și pentru Ro e-Factura pentru operatorii economici în relația cu autorități contractate de stat, B2G ( business to government). Potrivit reformelor fiscale asumate prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență), diferențele de TVA ar urma să scadă cu cinci puncte procentuale, până în 2025, urmând ca nivelul de colectare a taxelor să fie sporită cu 2,55 din PIB.

Măsurile de digitalizare a serviciilor precum facturarea electronică, RO-e Transport sau conectarea în timp real a caselor de marcat cu serverele ANAF-ului reprezintă cel mai important pas pentru îmbunătățirea colectării veniturilor și îndeplinirea obiectivelor.