Infofinanciar > Info > România cumpără mâncare pentru refugiații ucraineni! Ce sumă imensă a fost alocată
Info

România cumpără mâncare pentru refugiații ucraineni! Ce sumă imensă a fost alocată

refugiati sursa foto Realitatea din Moldova
Sursa foto: Realitatea din Moldova

Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Special (ANRSPS) din subordinea Secretariatului General al Guvernului (SGG) a anunțat că dorește achiziționarea de pe piață până la 6.400 de tone de mâncare la conservă pentru refugiații ucraineni care ajung în România.

În acest scop, s-a lansat o licitație pentru încheierea unui acord-cadru de furnizare pe o perioadă de 4 ani.

Achiziția se datorează ca „urmare a situației tensionate în context regional, se preconizează primirea unui val major de refugiați ucraineni pe teritoriul României”. Acest lucru duce la pregătirea pentru o posibilă asistență a migranților. Conform documentației de atribuire, se poate crea și „o intervenție cu operativitate pentru organizarea unei tabere de migranți amenajată pe teritoriul României„.

Valoarea totală a achiziției este estimată la aproximativ 146,4 milioane de lei plus TVA. Ofertele pot fi depuse până la data de 27 iunie.

Ce produse vor fi achiziționate

Cantitățile maxime avute în vedere sunt de 1.600 de tone de conserve de carne de porc în suc propriu, 800 de tone de conserve de ciorbă de carne cu legume, 800 de tone de conserve de tocană de carne cu legume, 1.600 de tone de conserve de tocană doar din legume și 1.600 de tone de conserve de pateu de ficat de porc.

De la începutul războiului din Ucraina pe data de 24 februarie 2022, aproximativ 912.000 de cetățeni ucraineni au trecut granițele în România. O parte dintre ei au decis să rămână, însă cei mai mulți au plecat mai departe, spre țările din vestul Europei.

La finalul lunii aprilie, România a primit o finanțare europeană în avans de 450 de milioane de euro prin programul REACT-EU. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru gestionarea sosirii pe teritoriul țării noastre a persoanelor care fug din Ucraina.

Comisia Europeană a plătit peste 3,5 miliarde de euro statelor membre. Această măsură a fost adoptată în urma unei propuneri pentru majorarea prefinanțării acordate de programul REACT-EU, cu scopul sprijinirii țărilor care primesc și găzduiesc refugiați din Ucraina.

Protecție temporară pentru persoanele alungate din Ucraina

Într-o rezoluție adoptată în sesiunea plenară extraordinară de pe 1 martie, Parlamentul a salutat activarea Directivei de protecție temporară pentru prima dată de la intrarea acesteia în vigoare în 2001. Directiva urmărește să acorde protecție temporară imediată în UE celor ce se adăpostesc de războiul din Ucraina, inclusiv cetățenilor ucraineni, persoanelor din afara UE, persoanelor apatride sau persoanelor cu permise de ședere în această țară.

Acest lucru permite persoanelor strămutate să beneficieze de aceleași drepturi în întreaga UE, cum sunt permisul de reședință, posibilitatea de a munci, cazare și acces la asistență socială și medicală. Acordarea protecției temporare nu îi împiedică pe cei vizați să solicite azil.