Infofinanciar > Info > România este la un pas de Spațiul Schengen. Cehia este cel mai mare susținător al nostru
Info

România este la un pas de Spațiul Schengen. Cehia este cel mai mare susținător al nostru

Spatiul Schengen, Sursă foto: Gândul
Spatiul Schengen Sursa foto Gandul

Majoritatea aleșilor de la Strasbourg sunt în favoarea aderării României la Schengen. O delegație de specialiști va vizita țara noastră timp de două zile pentru a evalua dacă s-au făcut progrese din 2001 până în prezent, înainte de a se trece la vot. România este tot mai aproape de intrarea în spațiul Schengen, dar vor fi runde suplimentare de negocieri politice. Cu toate acestea, președintele Klaus Iohannis rămâne optimist în ceea ce privește perspectivele României.

După 11 ani de amânare, țările UE vor vota în decembrie dacă vor admite sau nu România și Bulgaria în spațiul Schengen. Întrebat joi despre posibilitatea unui verdict favorabil, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Există această posibilitate, dar asigurarea nu există încă”. „”Există această posibilitate, dar garanția nu există încă, e bine să se știe. Ne implicăm cu toții, și eu, și Guvernul (…) pentru a reuși acest lucru.”, a declarat Iohannis, potrivit HotNews. Întrebat dacă există acum o opoziție la intrarea României în Schengen, precum cea a Olandei, Iohannis a evitat să dea un răspuns precis, afirmând că „nu toate punctele au fost rezolvate”, dar „crede” că „dar cred că de data asta avem șanse mai bune decât în altă conjunctură”, a declarat acesta, potrivit sursei citate.

Ministrul ceh de externe, Mikulas Bek, a dezvăluit în Parlamentul European, că președinția cehă a Consiliului Uniunii Europene va încerca să obțină unanimitate cu privire la intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen la summitul din decembrie. „În ultimii ani, spaţiul Schengen a resimţit provocări, precum valul de migranţi din 2015-2016 şi consecinţele actualului conflict din Ucraina. Preşedinţia (cehă a Consiliului UE) consideră că extinderea Schengen este un element fundamental şi se angajează să realizeze progrese pentru ca România şi Bulgaria să adere la acest spaţiu”, a spus Bek, în plenul Parlamentului.

Ce beneficii ar obține România

Pentru început, avem mobilitate în interiorul spațiului. Asta înseamnă că nu mai trebuie să așteptăm la coadă pentru a fi verificați la frontieră. În plus, regulamentul se va aplica atât produselor, cât și capitalului. Schengen include, de asemenea, patru țări din afara UE în care putem sta trei luni ca vizitatori. Mai mult, vom avea aceleași drepturi ca și ceilalți cetățeni de a lucra și de a locui în alt stat membru.

Stundenții vor putea să studieze în țări din această regiune. În plus, România va avea acces la sistemul comun de cooperare polițienească și va putea să întoarcă mai ușor acasă cetățenii condamnați. Și nu în ultimul rând, România va avea acces la sistemul de informații Schengen.