Infofinanciar > Info > România este scufundată de gunoaie! Planurile Guvernului, doar un vis
Info

România este scufundată de gunoaie! Planurile Guvernului, doar un vis

Localnicii sunt într-o stare de disperare. Orașul îngropat de gunoaie
sursa: G4media

România se scufundă din nou în gunoaie, iar Guvernul nu mișcă un deget. La numai câțiva kilometri de clădirea Guvernului zace o groapă de gunoi care a reușit în timp să își creeze un vârf de deșeuri, dintre care multe chiar toxice pentru bucureștenii care locuiesc în acea zonă. 

Antena Observator a trimis redactori la gropile de gunoi din țară, pentru a analiza situația de-a dreptul „nerușinată” în care ne aflăm . În timp ce ministrul Mediului promitea încă de la începutul anului o curățenie generală în cadrul campaniei „După noi, gunoiul”, la Palatul Victoria există alte idei de colectare a deșeurilor prin platforme construite cu bani primiți din fonduri europene. Niciun plan nu pare, totuși, să funcționeze. 

Groapa de gunoi a Capitalei 

Reporterul Bianca Iacob a transmis de la groapa de gunoi din sectorul 1, cartierul Giulești, din apropierea clădirii Guvernului. Aceasta a stat într-un munte de gunoaie, pe o suprafață de aproape 3 hectare, pline de deșeuri care așteaptă să fie ridicate de cineva. Însă nimic nu s-a schimbat din luna aprilie, când Ministerul Mediului a făcut promisiunea de a scăpa zona de muntele de gunoaie. „Aici un munte de gunoaie zace pe o suprafață de aproape de 3 hectare. Aici găsim toate tipurile de deșeuri, de la deșeuri din construcții, la resturi vegetale și deșeuri menajere, asta chiar dacă aici în zonă a fost montată și o cameră de supraveghere”, a spus reporterița. Însă Primăria Sectorului 1 nu s-a clintit din loc, fiind amendată numai în acest an de 3 ori cu 300.000 de lei. 

Reprezentantul Gărzii de Mediu din București a informat că zona nu a fost deloc salubrizată în tot acest timp, ba chiar au apărut deșeuri în plus de la momentul ultimului control. Cetățenii nu simt nicio greutate de inimă să-si lase gunoaiele în zona care a devenit, acum, destinată acestor acțiuni, deoarece nu ei primesc amenzile, ci primăria Sectorului 1, spune Cristian Adrian Tudose, un consilier al domeniului „Contestarea amenzilor se face pe baza că nu cetățenii Sectorului 1 au generat acel gunoi.” 

Criza gunoiului s-a răspândit în toată țara 

Nu doar Capitala este înecată de gunoi. În Târgu Jiu, la câteva sute de metri distanță de Coloana Infinitului, una dintre cele mai importante monumente rămase de a lui Constantin Brâncuși din România, se află atât de mult gunoi adunat pe o stradă, că nici nu ai spune că cineva chiar ar locui în acea zonă. 

Diana Speretoiu, reporter, a declarat că imaginea zonei este complet dezolantă. Strada conține atât de multe deșeuri, încât trecerea a fost blocată: „O stradă a fost blocată aproape în întregime de plastice, haine, resturi menajere şi tot felul de gunoaie.” Cel mai deranjant lucru este că la numai câteva sute de metri mai încolo, există un container pentru deșeuri. 

Comisarul șef al Gărzii mediului din Gorj a declarat că s-au luat măsuri drastice, însă fără succes. „Au fost confiscate şi mijloace de transport numai că fenomenul, aşa cum se poate observa, nu a putut fi eradicat, a declarat Gheorghe Sanda pentru Observator. 

Directorul Serviciului de Gestionare a Deșeurilor din Gorj și-a dat cu părerea că Poliția Locală ar trebui să treacă prin zona cu deșeuri mai des, aceasta reprezentând un adevărat pericol asupra locuitorilor din zonă, din cauza toxicității deșeurilor. „Este un focar de infecție”, a spus acesta, Luis Popa. 

Planurile Guvernului pentru remediere a problemei deșeurilor 

Planurile guvernului sunt foarte mari: UE se pregătește să ne ofere bani pentru construirea unor platforme de colectare a deșeurilor, iar 22 de primării, majoritar de comune, au semnat pentru finanțare.  

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că „Discutăm de 565 de astfel de centre destinate colectării deșeurilor pentru care nu se realizează colectarea de către societățile de salubrizare, vorbim de mobilier uzat, anvelope, deșeuri periculoase și deșeuri de construcții.” În realitate sunt peste 650 de centre, dar cine le mai numără? Bugetul total ajunge la aproximativ 3 miliarde de lei.