În cadrul episodului de astăzi România Explicată vom trata primul conflict de la vârful puterii din România post-decembristă.
În cele ce urmează puteți afla care au fost cauzele care au generat neînțelegerile dintre Ion Iliescu și Petre Roman și, bineînțeles efectele asupra economiei și a societății.
După consumarea Revoluției, momentul T0 al politicii post-decembriste, Capitala României, București, a fost din nou scena unor confruntări violente între taberele pro-Iliescu și cei care au susținut punctul 8 de la Timișoara.
Punct care de altfel statua ca foștilor membri ai Partidului Comunist să li se interzică dreptul de a mai obține o funcție în cadrul instituțiilor statului.
Sursele incipiente ale conflictului Ion Iliescu-Petre Roman
Un prim pas în acest sens a fost făcut de Dumitru Mazilu, prim-vicepreședintele CFSN, cel care a decis să se alăture manifestanților, marcându-se astfel primul conflict din scurta existență a statului român post-decembrist. O decizie care a pus punct carierei lui Mazilu în ale politicii. Iliescu s-a îndreptat cu pașii lui Guliver spre uriașul succes înregistrat în primele alegeri prezidențiale din mai 90, pe care le-a câștigat la pas cu cca. 86% din voturile electoratului.
Ion Iliescu și Petre Roman, artizanii Frontului Salvării Naționale
Primul Guvern Roman s-a constituit la 26 decembrie 1989 format în proporție de 74% din foști activiști de partid. A rămas în funcție și după alegerile din 20 mai, Roman a fost propus de victoriosul Iliescu, însă doar până în septembrie 1991, moment la care minerii au năvălit pentru a treia oară în Capitală.
Petre Roman și-a asumat ca obiectiv liberalizare economică și transformarea României într-o economie de piață, dar președintele de atunci a avut alte planuri. Conflictul dintre cei doi artizani ai Revoluției a luat forma unui conflict intern în cadrul Frontului Salvării Naționale înțeles astăzi, la mai bine de trei decenii distanță, ca eșecul „reformei accelerate” și prelungirea crizei economice
Asupra reformei în ritm accelerat vom zăbovi puțin, dar nu înainte de a preciza că destrămarea politică a FSN-ului a reprezentat, din punct de vedere politic, o șansă de relansare a Opoziției. Pe plan economic însă, a fost cât se poate de clar că atâta vreme cât Iliescu și Roman aveau să rămână în aceeași tabără era imposibilă adoptarea oricărei reforme. Prin urmare, separea celor doi doi trebuia procedată.
Începutul conflictului: Puciul de la Moscova
Un aspect mai puțin prezentat în presa vremii constă în faptul că sursa conflictului dintre Iliescu și Roman a prins contur undeva în noaptea dintre 19-20 august 1991 odată cu puciul de la Moscova. Chiar Petre Roman a iterat la vremea respectivă următoarele:
„ Momentul efectiv de dezacord este momentul puciului. Atunci a fost clar, 19-20 august 1991, atunci a fost clar că noi avem poziţii diferite. A avut o reacţie împotriva declaraţiei Guvernului, spunând că este aventuroasă, iresponsabilă”, potrivit historia.ro.
Se impun anumite clarificări! De fapt, ce a vrut să spună premierul de atunci cu această declarație? Ei bine, în noaptea de 19 august, la Cotroceni, în jurul orei 22:00, s-a consumat o ședință tensionată generată de evoluția puciului din 1991. Atunci s-a încercat eliminarea lui Gorbaciov, puci eșuat.
Însă, Iliescu și vechea nomenclatură s-au temut că susținătorii comunismului pot confisca Kremlinul fapt ce l-a determinat să adopte o poziție temătoare în a condamna eliminarea lui Gorbaciov, care, prin doctrina Sinatra a slăbit statele ex-sovietice de strânsoarea lanțului comunist.
Inițiatorul puciului de la Moscova, Ianaev a fost coleg de Universitate cu Iliescu pe vremea când cel din urmă era școlit în capitala URSS-ului. Lipsa de vehemență la adresa puciului a fost reclamată și de Mircea Dinescu, poet care și-a construit dizidența comunistă pe fondul proiectului liberalist inițiat de Gorbaciov.
Scopuri comune, viziuni diferite
Pe de altă parte, Iliescu a fost animat de convingerea potrivit căreia românii și-au asumat prea multe drepturi, neglijând faptul că încă se aflau în partea estică a Cortinei de Fier. O posibilă confiscarea a Kremlinului de către moștenitoriii bolșevismului a fost percepută de Iliescu ca o amenințare, nu doar pe plan personal ci și în plan național, iar acest lucru s-a văzut în declarația pe care a dat-o Administrația Prezidențială.
Mircea Geoană, Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu (cu cravata roșie); sursă foto: Tribuna
Președintele de atunci și-a manifestat „ profunda preocupare şi îngrijorare în legătură cu evenimentele care au loc în URSS, cu posibila lor agravare, inclusiv pentru fraţii noştri din Republica Moldova, care pot să pericliteze cursul transformărilor democratice”.
Pe de altă parte, sub conducerea lui Petre Roman, Guvernul României a avut o atitudine mai fermă. În urma ședinței din 20 august 1990, Declarația emisă de Guvern a condamnat „ evoluţia evenimentelor din ţara vecină, utilizarea unor metode neconstituţionale, reprezintă un semnal al tendinţelor de refacere a structurilor totalitare, o ameninţare la adresa valorilor democraţiei şi a libertăţilor individuale, a proceselor de reformă”.
Convingerea „iliesciană”
Poziția Guvernului nu a fost deloc pe placul Administrației Prezidențiale, Ion Iliescu a atenționat echipa ministerială în acest sens. Însă, la o zi distanță, dat fiind faptul că din motive încă necunoscute, principalele redacții din Capitală nu au redat comunicatul Guvernului, Petre Roman și compania retransmit Declarația Guvernului, și, ulterior va negocia în secret cu partidele de Opoziție pentru formarea unui Guvern de unitate națională. Perspectivele reîntoarcerii regimului sovietic i-au determinat pe liderii Opoziției să accepte, degeaba însă.
Ca o primă concluzie acesta a fost un moment de preambul pentru „eliminarea voluntară” a lui Petre Roman în septembrie 1991, dublată desigur și de viziunea diferită în materie de reformă economică. Acest pasaj din scena politica postdecembristă a fost evocat de Petre Roman în cartea „Libertatea ca datorie” în felul următor :
„Sunt profund convins că, dacă puciul comunist ar fi izbutit, Iliescu ar fi încercat să cadă la înţelegere cu noua echipă de conducători moscoviţi formată în jurul lui Ianaev. Acela a fost momentul în care am înţeles cu adevărat că Iliescu nu este în stare să conceapă pentru România mai mult decât o respire a sistemului comunist”.
„Femeia în Albastru” „arestată” de mineri; sursa foto Europa Liberă
În perioada 24-28 septembrie, Capitala a fost asediată de furia minerilor veniți din Valea Jiului cu o serie de revendicări economice, politice dar și sociale, cauzate în linii mari de refuzul premierului Petre Roman de merge în Valea Jiului pentru negocieri.
În 25-26 septembrie, Guvernul a fost asediat de mineri, după care, Roman pe fondul presiunilor își depune mandatul. Două zile a mai durat până minerii au părăsit Bucureștiul dar nu înainte de a lăsa în urmă trei morți, 445 de răniți și pagube materiale evaluate la 86 de milioane de lei.
În episodul următor din serialul România explicată intrăm în miezul problemelor economice și prezentăm reformele înaintate de mai marii politicii din primul ciclu electoral.
