Agricultura a fost în mod tradițional coloana vertebrală a economiei românești. Suprafața agricolă cultivabilă ocupă mai mult de o treime din suprafața țării. O reformă agrară radicală, inițiată în 1921 și finalizată în 1948, a redistribuit terenurile agricole de la marii proprietari către țăranii fermieri.
Însă, economia României a fost restructurată odată ce comuniștii au preluat puterea. S-a bazat și pe colectivizarea obligatorie a agriculturii între 1949 și 1962. Începând cu 1989, fermele de stat au fost păstrate ca unități mari de până la aproximativ 120 de acri (50 de hectare) cu acționari, dar fermele colective au fost desființate în exploatații individuale, deși în unele zone au fost înlocuite de asociații cooperative libere.
Agricultura, coloana vertebrală a României
În aceste condiții România a întâmpinat probleme grave după desființarea acestor ferme colective Aceste mici parcele individuale au devenit ținta culturilor de subzistență. În ciuda unei recolte abundente de cereale din anul 1995, în anii ’90 s-a înregistrat o tendință de scădere în agricultură, cauzată de lipsa endemică de investiții și de tehnologiile înapoiate .
Din păcate, sistemele de irigații instalate în timpul perioadei comuniste, în special în câmpiile din sud și vest au căzut pradă hoților sau au fost deteriorate din cauza nepăsării autorităților. Începând cu 2003 au fost depuse eforturi de restaurare cu ajutorul Băncii Mondiale. La începutul secolului XXI, mai mult de un sfert din forța de muncă a fost angajată în muncile câmpului, în agricultură, silvicultură și pescuit, dar aceste sectoare nu au ocupat mai mult de o zecime din PIB-ul României.
Suprafața agricolă cultivata ocupă peste 30% din suprafața totală a României; sursă foto: Dreamstime
Culturilor cerealiere sunt cele mai avantajate de clima și relieful Românie. Grâul și porumbul sunt cele mai importante, urmate de orz, secară și ovăz. Orzul este cultivat în special în zonele din Brașov, Cluj și Mureș, folosit de altfel și pentru fabricarea berii. Tendința este ca suprafața cultivată cu cereale să scadă pe măsură ce randamentele cresc, iar culturile industriale necesită o suprafață mai mare.
Legumele și leguminoasele mazăre, fasole și linte sunt plantate pe parcele relativ mici. Mazărea este cultura predominantă dat fiind faptul că ajunge repede la maturitate și permite și o a doua cultură.
Cultivarea legumelor predomină în jurul orașului Capitalei, în special cartofii timpurii, roșii, ceapă, varză și ardei verzi. Zone similare se întâlnesc în jurul orașelor Timișoara, Arad, Craiova, Galați, Brăila. Cele mai importante zone de cultivare a cartofului sunt districtele Brașov, Sibiu, Harghita și Mureș. Alte culturi înrudite sunt sfecla de zahăr; semințele de floarea-soarelui, mai ales în Câmpia Dunării, Tisa și Jijia; cânepa; inul; rapița; soia.
România este una din țările Europei în care prosperă producția de vin
România se numără printre țările Europei care prosperă în producția de vin. Țara noastră este specializată în producția oenologică de înaltă calitate, folosind metode moderne. La pachet cu dezvoltarea turismului, produsele devin cunoscute și apreciate pe piața internațională.
În fiecare an țara noastră exportă cantități însemnate. Podgoriile cele mai renumite sunt la Odobești, Panciu și Nicorești, atât vinurile albe, cât și cele roșii au câștigat diverse premii internaționale. La o altitudine cuprinsă între 300 și 500 de metri, livezile se găsesc pe aproape toate versanții de la marginea Carpaților. Există o specializare în fructe cu un randament economic ridicat.
În România numărul de bivoli domestici este de 12.000 de capete; sursă foto: Dreamstime
Creșterea animalelor reprezintă o altă ramură agricolă tradițională și de bază a agriculturii. Oile pot fi crescute oriunde există iarbă, fie că este vorba de pășunile montane sau cele de câmpie și din bazinul Dunării. În privința bovinelor, jumătate sunt crescute pentru carne căutată în special pe piețele asiatice.
În anii 1990, sectorul zootehnic a urmărit același tipar cu cel al culturilor agricole. Cu toate astea, la începutul anilor 2000, tendința s-a inversat, iar exporturile de carne de vită au crescut. Produsele lactate sunt, de asemenea, o componentă importantă a agriculturii românești, la fel ca lâna, ouăle și mierea.
Dunărea, principalul furnizor de pește al României
Rețeaua de râuri, lacuri în special grupul din jurul lacului Razem și regiunea de coastă a Mării Negre au potențial în ceea ce privește industria piscicolă. În timpul comunismului, pescuitul în ape străine s-a dezvoltat rapid pentru a comppleta producția internă și pentru a spori exportul. Însă odată cu noul regim, mai cu seamă în anii 1990, cererea de pește a scăzut, cauzată de reducerea flotei, a resurselor și a creșterii prețului peștelui în raport cu alte produse proteice de origine animală.
Fluviul Dunărea este principalul furnizor de pește. La mijlocul anilor 1980, Nicolae Ceaușescu, a încercat să transforme delta Dunării într-o regiune de câmpuri de cereale. Localnicii au fost relocați în timp ce terenurile au fost aplatizate și plantate cu grâu și orez. Mii de plante și animale marine au fost ucise.
Pentru a corecta dezastrul, guvernul român a creat Rezervația Biosferei Delta Dunării în 1991 pentru a supraveghea restaurarea deltei. Printre peștii care se găsesc în Delta Dunării se numără crapul, șalăul, știuca la care se adaugă și alte specii care migrează din Marea Neagră, cum ar fi macrou de Dunăre și sturionul, din care se produce caviar.
Cu toate acestea, în 2006, România a emis o interdicție de 10 ani privind pescuitul comercial de sturioni, invocând preocupări legate de declinul populațiilor de sturioni.
Seria episoadelor Romania explicată dedicate economiei continuă. Vă așteptăm din nou la ora 19:00 pentru a lectura mai multe despre resursele pe care se bazează climatul economic din România.
