Infofinanciar > Esential > România explicată. Episodul 14: Piatra fierbinte din economie care a grăbit sfârșitul cuplului Ceaușescu
Esential

România explicată. Episodul 14: Piatra fierbinte din economie care a grăbit sfârșitul cuplului Ceaușescu

queen-elizabeth-nicolae-ceausescu-london sursa foto daciaromania.ro
FOTO: Daciaromania.ro

În episodul de astăzi vom continua periplu început săptămâna trecută și vom aborda situația economică a României în perioada liderului comunist Nicolae Ceaușescu. Este o perioadă în care se va continua disidența în fața Moscovei.

La un an de la planul Valev, un plan care avea să condamne România alături de Bulgaria și Ucraina la un rol de grânar al blocului sovietic, Ion Gheorghe Maurer și acum Ceaușescu s-au împotrivit Moscovei și au continuat planul de industrializare forțată.

În 1968, pe atunci Cehoslovacia a fost invadată de trupele sovietice, o invadare pe care Ceaușescu a condamnat-o ferm și care avea să-i aducă liderului comunist recunoaștere din partea statelor occidentale.

În 1965 jumătate din PIB-ul României a fost acoperit din industria agricolă

Maurer a fost prim-ministrul României până la momentul retragerii acestuia din politică în 1974 după ce a suferit un accident cel puțin ciudat, despre care la vremea respectivă s-a spus că ar fi fost o încercare de asasinat. Însă, nu se știe nici până astăzi dacă a fost provocat la ordinul lui Nicolae Ceaușescu sau a liderului moscovit Nikita Hrușciov.

La un an de la moartea lui Gheorghiu Dej, Ceaușescu a inaugurat combinatul siderurgic de la Galați, care a fost botezat după numele fostului lider marcant. Complexul siderurgic a fost rezultatul planului de industrializare forțată demarat în 1958 și despre care putem spune că  fost bine gândit dar până la un anumit punct.

sursă foto: Adevărul

agricultura în comunism; sursă foto: Adevărul

Politica de stimulare demografică începută în 1965 prin interzicerea avortului, subvențiile acordate celor mai mulți copii dar și taxa de celibat pentru persoanele necăsătorite, toate aceste aspecte au compensat mișcare populației spre oraș în maniera în care nici satele nu s-au depopulat. S-a mai echilibrat discrepanța sat-oraș, industrie agricultură.

De la mijlocul anilor în 1965 numărul anual de nou născuți a scăzut cu 40% ajungând până la 280.000 pe an, față de 440.000 cifra raportată imediat după război. Populația a scăzut la 18 milioane din care 75% trăiau la sate ocupați în mare parte cu agricultura. De altfel această ramură încă producea jumătatea din PIB.

După emiterea decretului privind interzicerea avorturilor dar și cu creșterea percepției privind securitatea socială numărul nou-născuților s-a dublat depășind 500.000 în 1967 și a rămas în medie peste 400.000, ceea ce a făcut ca în 1987 populația României să depășească 23 de milioane de locuitori. În anii 1980 numărul anual al nașterilor a variat între 300.000 și 400.000.

 La finalul anilor 1980 agricultura a numărat doar 3 milioane de români

Mișcările demografice au făcut ca grila salarială să fie regândită, dacă la sfârșitul anilor 50 în România au fost peste 5 milioane de lucrători agricoli și aproximativ 2 milioane de angajați în industrie, peste 10 ani cele două ramuri ale economiei au avut aproximativ 3,5 milioane de de angajați. La finalul anilor 1980 agricultura a numărat doar 3 milioane de români în condițiile în care populația satelor a depășit 10 milioane.

În celelalte ramuri economice, numărul angajaților număra 5 milioane. Altfel spus, numărul persoanelor active a fost de 8 milioane. Ei bine, această cifră a contribuit decisiv la falimentul sistemic al comunismului.

Revenind la politica de industrializare, Ceaușescu, în vârstă de 47 de ani a continuat această tactică într-un ritm mai alarmant. Industrializarea forțată, spun analiștii, nu a fost atât de rea, dat fiind faptul că generat o creștere economică majoră, la finalul anilor 1960 și până la spre final 1970. Baza principală a fost importul de resurse, exportul de produse finite și transferurile de tehnologie.

sursă foto: comisarul.ro

paradă în perioada comunistă; sursă foto: comisarul.ro

Ion Gheorghe Maurer este de fapt adevăratul artizanal al planului de dezvoltare, deși Ceaușescu a avut doar patru clase, a fost capabil să înțeleagă concepte economice destul de complicate printre care balanța de plăți sau productivitatea muncii. Un alt aspect care trebuie menționat constă în faptul că cea mai mare parte creșterii economice din anii 70, aveau două cifre, doar China a înregistrat creșteri similare.

Declinul lui Ceaușescu începe în 1974

Cea mai mare parte a fost livrată populației prin creșteri salariale sau prin subvenționarea produselor de larg consum și a serviciilor. De aici a rezultat și popularitatea lui Ceaușescu la care se adaugă și poziția pe care a luat-o în chestiunea invadării Cehoslovaciei de către ruși. Popularitatea lui s-a terminat odată cu supraincalzirii economiei.

Pe plan extern, grație lui Maurer și a noului ministru de externe ilustrul Corneliu Mănescu, România a mediat dialogul între China și Statele Unite. Acest lucru a avut un impact pozitiv asupra industriei, apar uzinele Dacia de la Pitești și nu în ultimul rând uzinele de avioane ROMBAC, avioane civile făcute la Băneasa dar cu motoare Rolls Royce, obținute cu licență în anii 70.

Cele mai importante schimburi tehnologice au provenit din Germania Federală, stat pe care România l-a recunoscut diplomatic în 1967. Șapte ani mai târziu semnăm un acord cu Comunitatea Europeană, UE de mai târziu. Un alt acord încheiat în 1967 cu RFG, România deschide poarta de ieșire din lagărul socialist a tuturor cetățenilor de origine germană, peste 220.000 au fost vânduți Germaniei Federale contra 1,3 miliarde de mărci și tehnologii pentru industria oțelului și chimice.

nicolae ceauescu iarna

nicolae ceauescu iarna; sursă foto: B1

Cel mai important ajutor a venit de peste Ocean, SUA ne deschide poarta exporturilor prin acordarea clauzei țara cea mai favorizată dar și prin accesul spre banii Fondului Monetar Internațional. Cercetarea autohtonă însă, nu a ținut pasul cu dezvoltarea industrială a României, așa se face că, mai târziu când Ceaușescu a renunțat la deschiderea internațională și implicit a accesului tehnologic, întreaga industrie românească a pierdut competiția la export.

În 1972 România este acceptată în cadrul Fondului Monetar Internațional

România, într-o lume închisă fără acces la comunicările științifice nu a avut nicio o șansă. În al doilea rând industria din România a avut o problemă de anvergură care se propagă până astăzi poate un exemplu elocvent în acest sens este combinatul de apă grea de la Drobeta Turnu Severin, fiind cel mai mare din lume de acest fel, însă dacă la Cernavodă funcționează doar două reactoare din șase, combinatul funcționează mult sub parametrii.

În 1978 industria petrolieră și-a atins vârful de 14 milioane de tone de țiței, doar că sectorul chimic și petrochimic avea nevoie de un volum de trei ori mai mare, de 32 milioane de tone de țiței anual, care veneau fie din URSS, Iran sau Libia. Însă, crizele țițeiului din anii 79 au făcut din România o țară vulnerabilă. La fel s-a întâmplat și în industria energetică și cea siderurgică, cărbunele extras la noi în țară nu putea alimenta în totalitatea marile combinate.

FMI - sursa foto - stirileprotv.ro

FMI – sursa foto – stirileprotv.ro

Prin urmare, Ceaușescu a fost nevoit să importe resurse ieftine subvenționate fie din URSS fie din statele CAER. De unde și investiția în Crivoiroc pentru a exporta apoi pe valută foarte produse finite în statele occidentale. La mijlocul anilor, 1980 Gorbaciov conducea URSS, acesta a înțeles că sistemul de subvenționare a țărilor socialiste ruina Rusia.

Însă, revenind la mijlocul anilor 70 Ceaușescu se bucura de un nivel mare de încredere. În anul 1972, FMI acceptă România ca stat membru, dar în același an pleacă și Corneliu Mănescu de la Externe și este și anul în care Maurer se retrage din cauza accidentului.

Până la vremea respectivă Ceaușescu și premierul au avut divergențe în privința creșterii economice, Maurer susținea ca industrializarea este mult prea alertă, iar economia are nevoie de o reașezare după creșterile anuale de 10%. Doi ani mai târziu, Ceaușescu se înconjoară de oameni mai puțin competenți, și începe declinul propriu-zis.

În 1980 datoria externă a ajuns la 30% din PIB

Din 1975 în 1982 încheiem trei acorduri cu Fondul Monetar Internațional, iar datoria externă a țării crește de la numai 0,5 miliarde la 10,4 miliarde de 20 de ori. Structura datoriei arată însă că doar 1,5 mld au fost de la Fond și alte 5,5 miliarde au fost de la bănci în baza acordului cu FMI. În anul 1982 România intră în incapacitate de plată, iar FMI nu ne mai dă banii din a treia tranșă este momentul la care Ceaușescu decide achitarea completă a datoriei.

Istoricul polonez Adam Burakovski scrie că pe „16 decembrie la conferința națională a PCR Ceaușescu a anunțat că scopul lui este achitarea până în 1985 a jumătate din datoria externă, iar în primii 2-3 ani din următorul cincinal a tuturor creditelor externe, această declarație de o importanță fundamentală n-a fost apreciată la justa ei valoare de către contemporani”.

România și-a achitat datoriile în martie 89, ultima datorie a fost plătită într-un gest ostentativ cu un sac de mărunți. Industrializarea forțată a făcut ca PIB-ul să crească din 1950 în 1980, de 20 ori. Între 1975 și 1980 datoria externă a ajuns la 30% din PIB, iar leul nu era convertibil, datoriile externe nu puteau fi plătite cu lei trebuia incasata valută care venea din exporturi dar și importurile la fel, iar la finalul anilor 1970 acestea au fost cu cinci miliarde de dolari pe an mai mari din cauza materii prime, industria supradimensionată avea nevoie.

Datoria externă a fost achitată în martie 1989

La mijlocul anilor 1970, americanii și-au devalorizat dolarul prin renuntarea la etalonul aur ce a produs o criză financiară prin scumpirea creditului, așa se face că din 1978 și până în 1981 dobânzile s-au triplat până la 20% pe an. Altfel spus, ne paște falimentul cu 3 miliarde de dolari pe an serviciul datorie plus diferenta importuri – exporturi de 5 miliarde. Iar, Ceaușescu ales să nu mai mănânce țara.

În baza tratatului FMI din iunie 1981 a acordat 1,3 mld de dolari dar cu a reduce industrializarea și de a crește alocările pentru agricolă, același lucru ceruse și sovieticii în 1964 prin programul Valev.

În 1982 românii au aplicat programul drastic de economii. Din 1982 începe rationalizarea, iar prețurile cresc. A fost recunoscută necesitatea de reducere a energiei electrice pentru utilizatorii casnici, iar gazul s-a scumpit cu 150%, în fapt România a exportat orice și la orice preț pentru a achita datoria externă.

Pe plan extern, Ceaușescu a fost izolat, iar planul lui investițional a luat-o pe arătură, un exemplu în acest sens este Casa Poporului, în plină criză construiește un colos care consuma mult prea multe resurse financiare și umane. Un paradoxal anilor 1980 constă în faptul că diferențele salariale au fost irelevante, bani avea toată lumea însă produsele lipseau cu desăvârșire, în cele din urmă cuplul dictatorial a fst lichidat în decembrie 1989.

În episodul de mâine din cadrul serialului România explicată, vom prezenta câteva cifre cu trimitere directă la o altă himeră a regimului comunist procesul de colectivizare.