În episodul de astăzi, România explicată lăsăm în spate regimul comunist și economia planificată și purcedem spre primele provocări ale perioadei post-decembriste în materie de economie.
După anul 1989 comunismul dispare rând pe rând din statele fostei Uniuni Sovietice, iar România nu a făcut excepție. Cortina de Fier s-a ridicat după 45 de ani de întuneric, însă, statele din spațiul ex-sovietic au fost supuse unui nou experiment: tranziția de la economia planificată la economia de piață.
Tranziția în cazul țărilor din Europa Centrală și de Est
Acest lucru a însemnat o provocare și pentru și economia mondială. Perioada de tranziție a pus presiune pe toate componentele statului, cea politică, economică și socială. Costurile economice și sociale s-au dovedit a fi mult mai mari decât cele estimate inițial ceea ce a îngreunat creșterea nivelului de trai, din nou România nu a făcut excepție.
Totuși, înainte de a învinovăți pe cineva trebuie avut în vedere faptul că tranziția de la economia centralizată la ce de piață a „implicat reconstrucția instituțională și o ajustare structurală masivă într-un timp istoric limitat”.
sursă foto: Monitorul de Cluj; Procesul de privatizare a scindat Frontul Salvării Naționale în FSN și FDSN
Reformele economice adoptate la începutul anilor 1990 nu au avut un scop propriu zis, tranziția de la economia centralizată la economia de piață a fost o necesitate, accentuată de criza economică din anii 80. Pe de altă parte, putem afirma că transformarea economică a avut un scop și anume acela de pune bazele procesului de democratizare politică prin prisma drepturilor și libertăților economice ale individului dar și îndatoririle personale și colective în nouă structură socială.
Așadar, noile structuri politice și economice și-au asumat misiunea de a repartiza drepturile și obligațiile între indivizi și grupuri sociale precum și repartiția puterii, a resurselor și veniturilor. Toate aceste elemente alcătuiesc principiile specifice unei democrații și a unei economii concurențiale. Totodată, statul a fost obligat să vegheze asupra respectării libertăților dar și armonizarea acestora.
Prosperitatea individuală și cea colectivă
Obiectivul final s-a constituit în creșterea prosperității individuale și colective la care s-a adăugat menținerea ordinii sociale. Dar, misiunea devine imposibilă fără un sistem de valori. În orice sistem valorile morale stau la baza oricărei construcții, fie ea politică economică sau socială.
Misiunea noii puteri politice a fost îngreunată de mentalitățile și comportamentele societății grav afectate de comunism, obediența necondiționată, exercitarea puterii discreționare, lipsa stimulentelor pentru eficiență sau cultivarea xenofobismului au triumfat în cei 45 de ani de socialism.
Ion Iliescu, Roman și Gelu Voican Voiculescu;
Schimbarea la față a statului nu s-a putut realiza decât printr-o amplă inginerie legislativă și instituțională. În plan economic clasa politică a urmat modelul economiilor capitaliste și, totodată, a rescris rolul statului în economie.
Provocări și obiective
Transformarea a implicat trei direcții de acțiune, în primul rând au fost făcute modificări instituționale și structurale prin înființarea instituțiilor specifice pieței, ideea de proprietate a fost redefinită la fel și sistemul financiar-bancar.
În al doilea rând s-au creat piețe concurențiale iar economia a fost dereglementată prin măsuri de liberalizare a prețurilor, a cursului de schimb, a comerțului exterior sau a fluxurilor externe de capital.
Cea de-a treia direcție de acțiune a implicat realizarea macrostabilității economice prin politici monetare și fiscale restrictive. De asemenea, statul nu a mai acționat ca agent principal economic și a încetat să mai fie unic mobil de coordonare a raporturilor economice, acest rol a fost împărțit cu piețele, pe măsură ce acestea au fost create. Dar acest lucru nu înseamnă că nu poate acționa pentru corectarea eșecurilor.
Noua formă a proprietății private
În cele ce urmează ne vom apleca asupra reformei proprietății și a măsurilor de macrostabilizare. Pentru început trebuie precizat faptul că reforma proprietății a fost un proces mai amplu decât cel de privatizare, care, cel din urmă, la rândul lui, nu a reprezentat doar o simplă trecere a proprietății de stat în portofoliul privaților.
Privatizarea trebuie înțeleasă ca un proces prin care adevărata ideea proprietății a fost reintrodusă în statele spațiului ex-sovietic. În acest scop, a fost necesar amendarea Constituției, cu noi prerogative prin care a fost introdusă existența și, inviolabilitatea proprietății particulare.
Revenind la reforma proprietății, în perioada de tranziție au fost necesare două modificări esențiale și anume transformarea sectorului de stat în sector public și nu în ultimul rând dezvoltarea sectorului privat.
Privatizarea: Metode
În primul caz, cel al transformării sectorului de stat în sistem public înfăptuirea a fost mai ușor de realizat, același lucru nu se poate afirma și despre crearea sau dezvoltarea sectorului privat care s-a dovedi a fi extrem de complex și care s-a efectuat simultan pe mai multe căi.
1) crearea a noi întreprinderi particulare fie cu finanțare proprie fie cu participarea unor societăți cu capital străin;
2) restituirea proprietăților confiscate, terenuri agricole sau imobile
3) privatizarea sau trecerea proprietății de stat în proprietate particulară.
În spațiul ex-sovietic, mai ales în europa Centrală și de Est cele mai frecvente modalități de privatizare au fost următoarele:
MEBO sau Management and Employee Buy-Outs, foarte populară în statele vestice, specialiștii s-au așteptat ca metoda să producă efecte și în statele est-europene, însă acest lucru nu a fost posibil din cauza faptului că țările din spațiul ex-sovietic au aplicat meotda la o scară extrem de redusă.
A doua metodă de privatizare s-a făcut în baza contractelor de gestiune sau de bail. Altfel spus, o întreprindere a putut fi privatizată prin lichidare, cel puțin 20% din activele întreprinderiii respective au fost închiriate angajaților. Cea de-a treia variantă de privatizare a constat în eliberarea activelor prin vânzarea unor părți sau echipamente ale companiilor de stat fie ele profitabile sau mai puțin profitabile.
O altă metodă de privatizare, dar mai puțin cunoscută pentru Europa de Est printre care și România a fost constat în semnarea contractelor de management prin care managerii au fost stimulați să încheie cât mai rapid procesul de privatizare.
Ultima alternativă de privatizare s-a făcut în baza licitațiilor a ofertelor publice sau prin negocieri directe. Primele două au avut ca obiect comercializarea întreprinderilor contra numerar după care statul a folosit sumele încasate pentru acoperirea deficitului bugetar sau pentru a pune bazele unor fonduri de restructurare. Totodată, s-a practicat, dar la o scară mai mică vânzarea a unui pachet de acțiuni către un investitor strategic prin negociere directă.
Conceptul de privatizare sălbatică
În final trebuie precizat faptul că întregul concept de privatizare a presupus corelarea anumitor condiții social-economice și politice specifice fiecărei societăți în parte, simultan cu dezvoltarea etapizată a mecanismului de privatizare în sine ( instituții financiare, burse de valori șamd.
În România participarea capitalului străin a fost extrem de redusă în primul deceniul al anilor 90 din cauza instabilității politice și economice. Bătălia pentru puterea economică, înțeleasă ca și punct de sprijin al puterii politice a luat forma unei lupte între principalii actori ai eșichierului politic pentru confiscarea activelor performante ale statului.
Astfel de evoluții sunt definite în literatura de specialitate sub sintagma de privatizare sălbatică și este specifică în statele în care privatizarea pe căi legale a fost foarte mult întârziată, în acest sens România este un exemplu elocvent.
Conflictul dintre Petre Roman și Ion Iliescu a pornit exact de la concepțiile diferite asupra privatizării. Roma a fost adeptul unei privatizări cât mai rapide, în timp ce primul președinte post-decembrist a tergiversat procesul până spre anii 2000. Dar, despre acest conflict vom vorbi în episodul următor din cadrul serialului România explicată.
