În episodul de astăzi, din cadrul serialelor România explicată, abordăm principalele provocări pe care le au de înfruntat noii conducători ai României după fuga cuplului dictatorial. Am stabilit deja că adoptarea unei economii de tranziție nu a a fost o opțiune ci mai degrabă o obligație.
Ion Iliescu și PPetre Roman, artizanii Frontului Salvării Naționale
Așadar, începem demersul prin a prezenta o lege controversată care nu a produs efectele scontate și anume Legea 18/1991 care ar fi trebuit să acorde despăgubiri țăranilor cărora li s-au confiscat pământurile în perioada comunistă, însă, rezultatul obținut s-a îndepărtat mult de la obiectivele asumate de noile autorități. O putem numi o lege a umilinței și a inechității sociale. De ce? Vă invităm să aflați!
Convulsii economice și euforie FSN-istă
Noua elită conducătoare a avut în față o societatea divizată, măcinată de convingerea că trecutul comunist încă nu fusese abandonat. Noua clasă politică sau eșalonul doi al fostei nomenclaturi a căutat în primul rând să elimine presiunea străzii. În acest sens, Iliescu și întreaga echipă fesenistă au marșat pe înlocuirea frazeologiei comuniste cu o terminologie modernă în care concepte precum stat de drept sau mica privatizare au fost puse la rang de cinste.
Ion Iliescu a fost ales Președinte cu 86% din voturi, în pofida protestelor de la Universitate; sursă foto: Evenimentul Istoric
Însă, tranziția de la dictatură la democrație s-a dovedit a fi mult mai greoaie decât instaurarea comunismului după cel de-al Doilea Război Mondial. Coloșii industriali au fost dezmembrați rând pe rând în mai multe întreprinderi mici, fiecare cu un nou Consiliul de Administrație, extrem de numeros în comparație cu obiectivele asumate. Producția a scăzut față de anii anteriori însă nu și salariile.
Noile raporturi economice au fost greșit înțelese de noua clasă conducătoare a industriilor, care, în cele din urmă s-a prăbușit sub propria greutate, prăbușire la care a contribuit și elita politică, aceasta din urmă a avut un plan pentru preluarea puterii dar nu și pentru restructurarea economiei.
Viziunea economică a dictatorului Nicolae Ceușescu încă bântuie
Imediat după eliminarea cuplului dictatorial, autoritățile au apelat la cunoștințele experților din țară și de peste hotare, ideile acestora au fost publicate în ziare, pe la posturile radio, de televiziune sau în cercurile noii structuri de conducere, din păcate toate au fost inutile.
Economiștii români sau cel puțin majoritatea lor au moștenit mecanismele economice din societatea comunistă, iar cunoștințele lor despre lumea capitalistă au fost limitate, vreme de câteva decenii teoriile marxist-leniniste și gândirea economică a dictatorului Nicolae Ceaușescu au fost inoculate zecilor de mii de studenți.
Milioane de țărani au fost deposedați de pământ în perioada colectivizării; surs foto: historylapse.ro
Soluțiile propuse de românii din străinătate au fost departe de adevăr, în sensul că relațiile economice prezentate de ei au fost valabile în societățile in țările respective și nu pe particularitățile mediului economic din România.
Indiferent de context, realitatea a impus schimbări în plan economic, primul pas în acest sens a fost făcut prin Legea fondului funciar, necesară de altfel pentru a corecta greșelile trecutului. Țăranul, agricultorul trebuia să primească ceea ce comuniștii îi confiscaseră.
Legea Fondului funciar, pariul pierdut de Iliescu
În euforia momentului, Legea fondului funciar a fost redactată prost, de exemplu a refuzat „dreptul la stăpânire asupra pământului locuitorilor ale căror bunuri funciare rurale au fost confiscate de stat, permițându-le doar 10 hectare de familie, dar care rămân în exploatarea gospodăriilor”, se arată într-un document al Academiei Române intitulat Probleme ale Economiei Românești în Perioada Tranziției.
Țăranii avuți sau chiaburii cum au fost denumiți în perioada comunistă, au avut suferit și după ce Cortina de Fier s-a ridicat, legea fondului funciar avea să-i umilească, de această dată pe moștenitorii acestora legiuitorul le-a recunoscut doar 10 ha în regim de arendă.
Economia înregistrează în 90 cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani; Sursă foto: după90.ro
Potrivit datelor, în perioada 1992-1993 proprietarii au primit câte 2.000 de kilograme de grâu pentru fiecare hectar sau echivalentul în lei la prețul pe care l-a dicat Guvernul. În termeni comparativi, în perioada interbelică, arenda s-a constituit în 50% din valoarea producției obținute, iar impozitul îl suporta cel care lua terenul în chirie.
Câteva decenii mai târziu, arendașul abia dacă încasează 10% din recolta anuală, iar dacă acest lucru nu este umilitor luați în calcul faptul că posesorul terenului avea toate „șansele” să nu obțină nimic în cazul în care ferma statului raporta un bilanț anual deficitar.
Legea 18/1991, o gogomănie normativă
Lipsa de „cunoaștere” normtivă, a noii clase politice s-a transpus în Legea 18/1991, menită de altfel să ofere condiții prielnice țăranilor colectiviști. Însă, pe fondul imperfecțiunilor, aplicarea legii a dat curs actelor de corupție sau a conflictelor între cei care trebuiau despăgubiți și gospodăriile agricole de stat, ceea ce a făcut ca prerogativele legii să fie inaplicabile în multe localități.
Unde mai pui la socoteală că persoanele care au primit pământurile nu au beneficiat de inventar agricol, astfel, bunurile pe care le-au predat de bună voie sau forțate în perioada colectivizării au rămas în proprietatea statului așa că au rămas în continuare depdendente ca și înainte de 89 de utilajele agricole, altfel spus relațiile sunt aproape identice cu cele din perioada comuniste.
Posibilitățile financiare a noilor proprietari pentru a-și achiziționa echipamente moderne au fost în primă etapă extrem de reduse, după care aproape imposibilă, din cauza prețurilor uriașe pretinse de cei care comercializau utilajele agricole și pe fondul dobânzilor uriașe practicate de bănci.
Două miliarde de lei a topit statul român prin Legea 18/1991
Absurdul legislativ nu se oprește aici, Legea fondului funciar a permis înzestrarea cu pământ a câtorva categorii de persoane care nu au avut în proprietate terenuri, în perioada premergătoare colectivizării, precum agronomi, luptători în revoluția din 1989, muncitori ai gospodăriilor agricole de stat etc.
Această formă de recompensare a fost utilizată frecvent până în 1994, însă, împroprietărirea nu s-a făcut cu pământuri confiscate ori provenite de la țărani, ci din bunurile funciare rurale ale statului.
Or, atunci când se refuză restaurarea drepturilor acelor persoane care au suferit din cauza terorii comuniste, deposedate în mod abuziv, o lege care permite împroprietărirea cu teren a celor care nu au posedat niciodată proprietăți funciare rurale doar pentru că au luptat la revoluție au suferit în timpul comunismului, nu doar că este inechitabilă dar este și imorală, prin prisma faptului că respectivele împroprietăriri s-au făcut pe pământul altor victime ale ororii comuniste private de Legea 18/1992.
Efectele unei legi prost gândite
Tranziția lentă a pământului aflat în patrimoniul fostelor cooperative agricole de producție către proprietarii de drept a generat numeroase dereglări în modul de folosință în sensul că aprovizionarea populației cu produse alimentare din recolta internă a fost afectată la fel cum a fost afectată și industria care a depins de materia primă obținută din prelucrarea pământului.
Problema a fost rezolvată prin importuri, astfel România postdecembristă a început să risipească valuta acumulată de vechiul regim obținută din exporturile masive agricole. Doar în primul an după căderea comunismului statul a contractat împrumuturi de peste două miliarde de lei utilizate în cea mai mare proporţie pentru achiziţii de produse agricole.
În episodul de mâine România explicată vom trata cauzele care au stat la baza conflictului Iliescu-Roman și scindarea Frontului Salvării Naționale.
