În acest episod am chemat istoria la raport pentru a reconstrui evoluția și provocările sistemului bancar în perioada premergătoare Primului și celui de-al Doilea Război Mondial.
Înainte de toate, trebuie precizat că sistemul bancar este o componentă vitală de care depinde întreaga activitate economică a unui stat. Este format dintr-un ansamblu de instituții, mai cu seamă bănci, care au ca scop intermedierea financiară.
Modus operandi
Băncile, la rândul lor, sunt instituții financiare de credit care se ocupă de controlul și administrarea banilor fie prin sistemele de creditare sau depozitare ori prin intermedierea operațiunilor financiare.
Altfel spus, entitățile care se constituie în sistemul bancar atrag capitalul persoanelor care au înregistrat profit, după care și după caz, surplusul respectiv este direcționat agenților economici care au deficit. Sistemul bancar nu poate fi considerat complet fără autoritățile de supraveghere.
În cazul României contemporane este vorba de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară) și de Banca Națională care dictează politica monetară a țării, stabilește rata dobânzii de referință și emite bancnote și monede.
Evoluția sistemului bancar: începuturile moderne
Despre sistemul bancar modern putem vorbi abia după Unirea Principatelor, mai exact în 1864, moment la care apare prima instituție bancară de stat denumită Casa de Depunere și Consemnațiuni, devenită în 1898 Casa de Economii și Cecuri Poștale, temelia CEC-ului de astăzi.
Cunoscută astăzi sub denumirea de Banca Națională a României, instituția s-a înființat de fapt în 1880 sub denumirea de Banca Centrală de Emisiune și Credit. A avut ca atribuții principale circulația monetară a țării și a fost creditorul autohton care se baza pe rescontul hârtiilor de valoare de la principalele bănci.
Palatul Vechi al BănciiNaționale; sursă foto: BNR.ro
Moneda națională s-a consolidat odată cu economia, de exemplu, în 1914, 1 leu echivala cu 0,3226 grame de aur și era la fel de puternic ca lira italiană sau francul. Dacă în anul 1880 sistemul bancar a fost format doar din două entități, în decursul a trei decenii, până în amurgul Primului Război Mondial, rețeaua bancară însuma 197 de unități cu un capital estimat la 216 milioane lei-aur.
Cu un real potențial pe piețele financiare externe băncile private au oferit credite ceva mai avantajoase cu 10-12% dobândă față de scontul oficial al Băncii Naționale Române care la vremea respectivă era de 6%.
La începutul primei conflagrații mondiale sistemul bancar românesc și potențialul economic erau într-o strânsă legătură. Așadar, a existat o bancă centrală de emisiuni și credit, două instituții de depozitare și economisire completate de alte patru instituții de credit funciar dedicate marilor proprietari și latifundiari. Mai apoi s-au dezvoltat încă două instituții pentru creditare în sectorul viticol și pentru urbanizare.
Leul românesc era echivalentul a 0,3226 grame de aur și era la fel de puternic ca lira italiană sau francul francez; sursă foto: bnr.ro
Sistemului bancar în perioada 1889-1939
| Anul | Bănci | Capital social mil. lei |
Credite mil, lei | Activ mil. lei |
| 1889 | 9 | 26,1 | – | – |
| 1901 | 37 | 56,7 | 25,9 | – |
| 1914 | 215 | 281 | 780 | – |
| 1920 | 593 | 166,4 | 681 | 1032 |
| 1929 | 1097 | 270,5 | 1587,5 | 2111 |
| 1934 | 873 | 306,8 | 990,1 | 1834 |
| 1939 | 491 | 230 | 738 | 1258 |
sursă date: Revista de statistică/ Date din arhivă și anuarele statistice
Clasa agricolă a avut la dispoziție un număr de 32 de case de credit și alte 2933 de bănci populare și de credit redus care deserveau mediul rural țărănesc. În privința sistemului bancar privat acesta s-a conturat în perioada 1889-1939. Ca o primă concluzie, până la declanșarea Primului Război Mondial sistemul bancar românesc a funcționat la parametrii maximi.
Însă, climatul economic a fost lovit în plin de inflația postbelică, în pofida faptului că după Pacea de la Versailles, au apărut bănci specializate pe credit industrial. În cea de-a doua decadă a secolului XX, numărul creditelor s-a dublat iar activul bilanțier a crescut foarte mult fapt ce a determinat o extindere a producției sociale.
În perioada dintre cele două războaie mondiale atât economia cât și sistemul bancar au înregistrat o evoluție fluctuantă. Spre sfârșitul anilor 1920, odată cu Marea Criză economică avântul sectorului bancar a cam luat sfârșit, iar efectele generate de recesiunea din 1929 s-au perpetuat până în zorii celui de-al doilea Război Mondial.
„Octombrie Negru” sau momentul de panică
Spre finalul anilor 1920, după un deceniu de aur care mai estompase experiența macabră a Primului Război Mondial, România „dodoloață”, lăsată moștenire de Regina Maria, a simțit din plin efectele crizei economice. Marile companii se prăbușesc mai ceva ca piesele de Domino, iar șomajul devine o realitate cotidiană.
Industria a scăzut cu 50% în 1929 din cauza depresiunii economice: sursă foto: Adevărul,ro
Wall Street a încasat un croșeu zdravăn pe 24 octombrie 1929, în lipsa canalelor de comunicare rapide, informația ajunge la București cu o întârziere de trei zile, moment la care cel mai titrat ziar românesc al epocii „Universul” dedică o casetă întregului eveniment „La Bursa de efecte din New-York s-au făcut tranzacţiuni asupra unui număr de circa 14 milioane acţiuni.
Şedinţa a decurs extraordinar de furtunos şi în parte într-o atmosferă de panică, înregistrându-se scăderi colosale la cursurile celor mai multe hârtii“. Deși criza economică se apropie de România într-un ritm alarmant, clasa politică avea cu totul și cu totul alte preocupări.
De exemplu, Ion Mihalache, ministrul Agriculturii de la vremea respectivă pe 10 noiembrie 1929, la doar trezi zile de la Adunarea generală extraordinară a Uniunii Industriașilor, îi sfătuia pe agricultorii români să se îndrepte cu cea mai mare grabă în brațele bancherilor pentru a-și lua credite și pentru a-și înlocui caii cu noile camionete Ford.
criza economică in SUA s-a perpetuat la nivel global; sursă foto: stirileprotv.ro
Criza economică și băieții „descurcăreți”
Cum criza a afectat România până pe la mijlocul anilor 30, tot în aceeași perioadă au apărut „ primii descurcăreți ai României”, urmașii bombardierilor de astăzi, a căror ingeniozitate a fost consemnată de publicațiile vremii, după cum urmează:
„ De câtva timp s-a constatat că circulă în ţară noi bancnote false de 1.000 lei din seria celor falsificate în comuna Băileşti (Dolj). Bancnota se poate cunoaşte după hârtie, care este inferioară şi fără lustru. Culoarea bancnotei este închisă, iar filigramele nu sunt reuşite“, citat redat de Evenimentul Zilei în articolul din 2008 „ Amintiri despre viitor: criza din 1929-1933”.
În doi ani de zile societățile străine au retras lichidități de 17 miliarde de lei din România; sursă foto: allnnumis.ro
Cei mai iscusiți avea să-și extindă portofoliul monedelor falsificate, în acest sens „ Tezaurul din Washington a înştiinţat poliţia Capitalei că s-au falsificat bancnote de 10 şi 20 dolari ai Băncii «Federal Reserve» din Missouri, seria 1928. Portretul lui Jackson, secretarul tezaurului, este imperfect“.
Revenind la cifre putem constata că întreaga perioadă interbelică este împărțită în patru etape, două de criză și două de creștere economică, influențate în mod vădit de contextul internațional.
În prima etapă, aferentă intervalului 1918-1922, refacerea economiei statului a căzut pe umerii sistemului bancar de la care aștepta pornirea procesului de redresare, ajutat ulterior de injecțiile de capital administrate de Banca Națională a României sub formă de credite, actorilor din sistemul bancar.
Rând pe rând băncile au intrat în faliment
Până la finalul anului1930 numărul creditelor aveau să se dubleze în timp ce activul bilanțier crește sporadic. Contextul economic avea să se schimbe la 180 de grade în perioada 1930-1939. Sistemul bancar se contractă, iar băncile neviabile au căzut pradă falimentului.
Cifrele au confirmat dezastrul economic, astfel, din 1097 de unități bancare rămân în picioare doar 491. Cum era de așteptat operațiunile bancare scad considerabil dat fiind faptul că băncile, lipsite de profitabilitate, au mărit dobânzile, iar clienții s-au îndepărtat de sistemul de creditare.
Un raport emis de ministerul de Justiție din 1932 confirmă că sistemul bancar a simțit din plin efectele recesiunii. Aproximativ 2,5 milioane de agricultori au contractat credite în valoare totală de 52 de miliarde de lei, pe care nu le-au mai putut rambursa.
În aceste condiții firmele cu capital străin și-au retras în perioada 1929-1931 aproximativ 17 miliarde de lei, fapt ce a adâncit criza. În acest context sistemul bancar a intrat în colaps, rând pe rând băncile au dat faliment, excepție nu au făcut Banca Țării Românești sau Banca Bercovici, printre cele mai mari.
Pentru a diminua efectele generate de criza bancară aleșii vremurilor au inițiat două acte normative pentru îmbunătățirea sistemului de creditare. Prima a fost promulgată în 1934, Legea pentru organizarea și reglementarea comerțului de bancă, după care, în 1935 a intrat în vigoare Legea pentru înlesnirea și refacerea creditului. Ambele au stat la baza reconstrucției sistemului bancar și au creat premisele etatizării Băncii Naționale în 1946.
În episodul de mâine România explicată, la aceeași oră puteți descoperi cum au reușit cpmuniștii în doar doi ani de zile să elimine principalii actori din sistemul bancar românesc.
