În cei șase ani cât a durat cel de-al doilea Război Mondial dar și în următorii trei (1939-1948) sistemul bancar a cunoscut o comprimare severă cauzată de efectele conflagrației mondiale la care s-a adăugat și inflația galopantă, însă chiar și în aceste condiții a avut un aport pozitiv asupra Produsului Național.
În perioada comunistă din 1948 și până-n 1989 sistemul bancar românesc a intrat sub „aripa” protectoare a Băncii Naționale a României timp în care a fost limitat și a funcționat grație unui număr redus de bănci și anume: Banca de Investiții, Banca Agricolă, Banca Română de Comerț Exterior sau CEC.
Deși, unitățile bancare au fost etatizate pe deplin, strucutra a fost diferită în materie de reprezentare teritorială, de exemplu CEC a deținut un număr impresionant de filiale, a fost vizibilă chiar și în cele mai mici localități.
Lichidarea băncilor s-a produs etapizat dar sigur
Structura sistemului bancar în perioada comunistă a fost una planificată, adică, prin Banca de Investiții se acordau alocările de stat pentru investiții în timp ce prin Banca Agricolă s-a dispus distribuirea sumelor din Produsul Social Total/ Venit Național. Românii își putea deschide conturi de economii în lei la CEC, iar conturile individuale puteau fi deschise la Banca Română de Comerț Exterior (Bancorex)
Comuniștii au venit la putere cu gândul de a lichida toate băncile dat fiind faptul că o bună parte din ele au aparținut membrilor PNL. Mașina de propagandă a partidului comunist, transformat ulterior în partid stat, a intrat în funcțiune și a transformat entitatea politică a Brătienilor în principalul vinovat al economiei precare de la vremea respectivă.
Lichidarea băncilor s-a produs etapizat dar sigur. Comuniștii în frunte cu plugarul Groza au profitat de lipsa lichidităților în sistemul bancar și au limitat accesul băncilor la scontul Băncii Naționale a României. Acest lucru a fost posibil „grație” „Legii pentru controlul utilizării creditelor” emisă în 12 iulie 1947. Practic BNR a acordat împrumuturi doar pentru producția utilă a economiei naționale în timp ce exclus creditarea pentru consum.
La doar o lună de la „ Legea pentru controlul utilizării creditelor”, comuniștii au restricționat din nou sistemul bancar prin introducerea Reformei Monetare din 15 august 1947, astfel, a fost impusă obligativitatea băncilor de a-și recalcula valoarea patrimoniului. În aceste condiții, unitățile care raportau reducerea capitalului sub limita legală, fie îl completau până la marja impusă fie intrau în lichidare sub controlul Consiliului Superior Bancar.
August 13, 1948 – zi cu ghinion pentru sistemul bancar românesc
Sistemul bancar avea să fie din nou reevaluat pe 3 februarie 1948, în acest sens comuniștii au completat legea pentru reglementarea comerțului de bancă. În cuvinte mai puține, instituțiile de credit rămase au fost obligate să obțină avizul de funcționare de la Curtea Superioară Bancară, o invenție pur-comunistă. Băncile care nu s-au putut încadra în termenul legal de obținerea a autorizației au fost desființate fără drept de apel.
Ziua de 13 august 1948 avea să fie una cu ghinion pentru sistemul bancar românesc, comuniștii au dat lovitura de grație și au purces la lichidarea tuturor instituțiilor de credit care încă funcționau concomitent au aplicat și măsura interzicerii altora noi. Excepția de la regulă s-a aplicat doar băncilor cu capital de stat și, desigur Banca Sovieto-Română, ajungem și acolo.
Astfel, s-au pus bazele regimului juridic care a permis confiscarea tuturor activelor deținute de alte bănci. Curtea Superioară Bancară a lichidat fără drept de apel 75 de bănci, deținătoare a unor active importante, în timp ce institutele de credit mai mici au fost „executate” în conformitate cu dreptul comun.
Alte modificări pe care le-au făcut comuniștii asupra sistemului bancar românesc au constat în faptul că Banca Națională a României devine de la 1 ianurie 1948 Banca Republicii Populare Române, Bancă de Stat, aflată în patrimoniul ministerului de Finanțe. Această situație s-a perpetuat până în 1957 când intră în subordinea directă a Guvernului.
Banca Națională a României devine locul de joacă al comuniștilor
Măsurile implementate de comuniști, Băncii Naționale a României privind îndrumarea și dirijarea creditelor, se pot traduce prin dereglarea capitalului bancar precum și prin înăbușirea inițiativei particulare, astfel, creditul devine un instrument de finanțare fără dobândă a acțiunilor, dictat în totalitate de puterea politică în detrimentul intereselor instituționale bancare.
Tranziția de la sistemul financiar capitalist la cel socialist s-a efectuat în baza reformei monetare din 1947. Altfel spus, puterea putinelor bănci particulare a fost limitată, iar BNR devine aproape dacă nu chiar singurul agent de creditare.
La nivelul anului menționat, băncile private au acordat credite din resurse proprii într-o proporție de doar 4% din totalul creditelor vărsate în economie, Campionul absolut la acest capitol a fost, fără doar și poate, BNR cu o rată de creditare de 56,8% în sectorul industrial și de aproape 40% în agricultură.
Dar chiar și în aceste condiții comuniștii nu au fost satisfăcuți, dat fiind faptul că producția industrială din 1947 a fost cu 25% mai mică decât cea a anului 1938. Prin urmare se poate observa că creditarea prioritară a sectorului industrial și agricol nu a generat rezultatele pe care le așteptau comuniștii.
CEC obține monopolul
Cauza identificată de adepții democrației populare a constat în faptul că majoritatea mijloacelor de producție se aflau în continuare în proprietatea privată, prin urmare, învățăturile lui Marx au fost literă de lege pentru comuniști, iar mijloacele de producție au fost și ele naționalizate.
Sistemul bancar românesc a fost din nou restructurat în cadrul celei de-a treia etape, după ce băncile private au fost lichidate s-a produs fuziunea între „Casa Națională de Economii și Cecuri Poștale” și „Casa de Depuneri și Consemnațiuni”, ce a rezultat avea să se numească simplu: „Casa de Economii și Consemnațiuni”; instituție care de altfel avea să obțină și să mențină monopolul sistemului bancar până la finalul anului 1989.
De asemenea, în septembrie 1948, Banca de Credit pentru Investiții devine scurt doar Banca de Investiții urmând ca după 1989 să primească o nouă titulatură și anume Banca Română pentru Dezvoltare BRD. Dar până în 1989, comuniștii au pus bazele a două bănci noi, în 1967 apare Banca pentru Agricultură și Industrie Alimentară ( Banca Agricolă și Banca Română pentru Comerț Exterior, faimosul Bancorex.
Într-un alt episod vor aborda și falimentul Bancorex, dar până atunci trebuie menționat că sub egida Bancorex funcționau subsidiarele Banque Franco-Roumaine, Anglo-Romanian Bank, Misr Romanian Bank, Frankfurt Bucharest Bank și Banca Italo Romena. Banca de Stat, până la înființarea Băncii Albina respectiv Bancorex, a fost singurul agent de încasări și control al numerarului. Abia din 1990 sistemul bancar românesc a început să-și miște rotițele după ce acesta a fost organizat pe două nivele similar celor din economiile dezvoltate.
Mâine continuăm serialul România explicată cu noi inormații despre periaoda comunistă și greaua povară a SOVROM-urilor.