La finalul celui de-al doilea Război Mondial producția agricolă din România a scăzut sub nivelul producției înregistrate înaintea Războiului de Independență, iar foametea a atins un nivel echivalent cu cel din 1907.
În Moldova s-au produs de 4 ori mai puțin decât ar fi fost necesarul intern, adică 5.000 de vagoane de cereale. Pentru a atenua efectele foametei, americanii au alocat 3 milioane de dolari pentru hrănirea populației din zonele ocupate de ruși. Ajutoare au mai sosit în țara noastră de la Vatican Elveția și chiar Bulgaria.
Refuzăm planul Marshall și ne pricopsim cu Sovrom-uri
În tot acest timp resursele noastre plecau în URSS pentru a plăti despăgubirile de război, o datorie de 300 de milioane de dolari pe care am reușit să o lichidăm trei decenii mai târziu și care a însumat de 15 ori PIB-ul României din anul 1945 la care s-au mai adăugat alte 5 miliarde pentru răscumpărarea participației sovietice în Sovrom-uri, acestea din urmă au fost societăți cu capital mixt.
Altfel spus, instrumentul Moscovei de a controla economiile supuse ale URSS-ului, în țara noastră 19 au fost la număr și înființate în cele mai productive industrii de la transport gaz, extracție de cărbune până la industria petrolieră sau construcții. Timp de 7 ani Stalina deținut controlul absolut al economiei române.
Gheorghe Gheorghiu-Dej și Petru Groza, alături de Kliment Voroșilov, comandat militar rus, sursă foto fototeca IICCR (2)
Au luat cantități imense, inclusiv minereu de uraniu. Ne vom concentra și în jurul acestui subiect într-un alt episod. Pentru moment ne întoarcem nițel în timp și zăbovim asupra momentului 1947, timp în care Europa de Vest reintră în circuitul normalității, grație sprijinului financiar venit de peste Ocean. Prin doctrina Truman, Statele Unite ale Americii au dezvoltat planul Marshall un instrument care a contribuit masiv la reconstrucția Bătrânului Continent îngenuncheat de război.
Au fost invitate 22 de state din care doar 16 au acceptat invitația, statele aflate „de-a dreapta” Cortinei de Fier au spus pas sprijinului financiar, pe acordurile vioarei întâi a diplomației sovietice Viaceslav Molotov. „ La început noi, la ministerul de Externe, am vrut să propunem să participe toate țările socialiste, dar ne-am dat seama repede că nu e corect. Ei (americanii – n.r.) ne atrăgeau compania lor, oricum, o companie supusă. Am fi depins de ei, dar nu am fi primit nimic cum se cuvine…”.
O alternativă numită CAER
Așadar, Stalin impune statelor est-europene să refuze la rândul lor planul Marshall iar decalajul dintre vest și est se accentuează și mai tare. În doar trei ani de zile din 1948 în 1951, 16 state europene și Turcia primesc credite totale de cca 13 miliarde de dolari. Marea Britanie, Franța și Italia deschid lista cu 3,3 miliarde de dolari, 2,3 respectiv 1,45 miliarde de dolari.
Importanța planului Marshall rezidă și din faptul că a pus bazele unui sistem de parteneriat comercial între statele participante dublat de faptul că părțile implicate au dezvoltat relații politice și economice.
Între timp, în partea întunecată a continentului mai cu seamă în Europa răsăriteană, în contrapartidă statele ex-sovietice pun bazele Consiliului de Ajutor Economic Reciproc un soi de organizație economică, o replică a planului Marshall, bazată pe moneda rubla rusească transferabilă și care de altfel a produs bunăstare doar Uniunii Sovietice dar care a funcționat până în 1991.
În prima etapă a existenței CAER, din 1949 și până în 1953, România a respectat ad litteram traseul economic impus de Moscova. Stalin controla statele satelit prin intermediul societăților mixte (Sovrom-uri), iar economia țării noastre s-a aflat în plin proces de industrializare forțată. În mod ironic, procesul de industrializare forțată a reprezentat vector pozitiv cum la fel de bine a fost și unul negativ pentru climatul economic.
BNR intră în posesia a 94% din masa monetară
Diferența dintre cele două valori au făcut-o oamenii, ajungem și acolo dar mai întâi trebuie menționat că anul 1946 sistemul economic îl găsea în fruntea Guvernului pe plugarul Petru Groza.
Perioada 1945-1952 a fost caracterizată ca fiind un jaf la adresa României operat în primul rând de URSS dublat însă și la nivel individual de fenomenul de naționalizare prin varianta agricolă numită cooperativizare dar și cu cea financiar monetaristă numită stabilizare.
La mijlocul intervalului, în vara anului 1947, o pâine costa 165.000 de lei iar moneda cea mai mare pe care a emis-o la vremea respectivă BNR a fost de 5.000.000 de lei. Subit, pe 15 august 1947 întreaga populație sărăcise. Sub pretextul inflației neobișnuit de mari, statul decide schimbarea banilor la o paritate de 20.000 de lei vechi pentru un leu nou, însă cu anumite condiții.
De exemplu, un agricultor avea dreptul să schimbe 5.000.000 de lei echivalentul a 30 de pâini, un funcționar sau muncitor nu putea schimba mai multe de 3.000.000 de lei adică 18 pâini, în timp ce o persoană care nu muncea avea dreptul să schimbe cel mult 1.500.000 de lei, adică nouă pâini. Schimbul trebuia să se facă rapid termenul limită fiind de doar câteva zile.
Peste 1.000 de bănci, instituții de asigurări și miniere au trecut forțat în patrimoniul statului
Persoanele care, de teama inflației, au păstrat aur au fost călcate de Securitate iar metalul prețios confiscat. Așa se face că Statul a pus mâna pe 94% din masa monetară fapt care i-a nemulțumit pe cei din conducerea BNR dar care în urma protestelor au fost întemnițați.
Un an mai târziu, în iunie 1948, puțin peste 1.000 de instituțiile bancare, industriale de asigurări sau miniere au trecut prin lege din proprietate privată în portofoliul statului ca punct de consum al populației. De asemenea, se confiscă marile proprietăți agricole, iar în degringolada creată o bună parte din terenul arabil a rămas nelucrat, o posibilă cauză a foametei.
Se produce și a doua etapă a colectivizării, țăranilor care au deținut mai mult de 50 de hectare li s-au confiscat pământurile. Ultima etapă s-a consumat în 1949, moment la care sub regimul terorii, țăranii au fost nevoiți să-și treacă în proprietatea CAP-urilor toate proprietățile agricole rămânând în ogradă doar cu găinile, urmând să primească o parte din producție.
Totul are un preț
Tensiunile dintre Gheorghe Gheorghiu Dej, Ion Gheorghe Maurer și ucraineanul Hrușciov au reprezentat un moment de cotitură în economia română în sensul că a fost prima formă de disidență română în fața Moscovei. România a folosit politica externă în ajutorul economiei. Au contribuit două personalități ale vremii Maurer ca ministrul de Externe și ulterior premier și Corneliu Mănescu.
Gheorghiu Dej scapă de participațiile sovietice în cadrul Sovrom-urilor dar nu înainte de a a ajuta partea sovietică în înăbușirea revoltei din Budapesta din 1956, trupele armate române au mărșăluit până la Budapesta pentru a pune capăt insurecției. Negocierea societăților mixte avea să coste statul român alte 5 miliarde de dolari.
Un moment care trebuie trecut în revistă s-a consumat în 1954, comuniștii propun planul Valev, prin care Uniunea Sovietică a propus limitarea investițiilor în industrie și dezvoltarea agriculturii. Altfel spus, Moscova a vrut să transforme România, Ucraina, Bulgaria și alte state în grânarul Uniunii Sovietice. Un plan care accentuează disidența din partea română și care a pus bazele industrializării forțate.
În episodul de mâine România explicată continuăm serialul despre economia în epoca de aur și îl introducem în peisaj pe Nicolae Ceaușescu, un dictator convins dar cu apucături de economist. Vă propunem spre lectură un material amplu în care vom aborda și chestiunea datoriei naționale.
