Europarlamentarul Maria Grapini a vorbit despre situația aderării României la spațiul Schengen, susținând că nu există un precedent cu alt stat care să îndeplinească toate condițiile necesare și, cu toate acestea, să primească controale suplimentare de la alte state.
Maria Grapini susține că este o situație care ține de interesele politico-economice ale Austriei, care se opune aderării, și că autoritățile române nu au luat măsurile necesare în timp util pentru a contracara această situație.
„Este limpede, nu ține de nerespectarea regulamentului Schengen, ține de interese. Partea proastă este că autoritățile noastre n-au făcut ce trebuie la timp. Este limpede și nu o spun prima dată, este un joc politico-economic al Austriei, nu are nicio legătură cu regulamentul Schengen”, spune europarlamentarul Maria Grapini, potrivit Antena 3.
România îndeplinește toate condițiile pentru aderare
Europarlamentarul amintește că decizia Comisarilor europeni pentru aderarea României a fost unanimă, că toate condițiile sunt respectate și că aceste controale suplimentare din partea Austriei și Olandei nu ar trebui să împiedice procesul de aderare.
„Noi astăzi am trimis o scrisoare Consiliului și când spun noi, spun că 73 de eurodeputați din 21 de state membre am scris președintelui Consiliului, în care am întrebat foarte limpede dacă de când există spațiul Schengen și de când există acest regulament, eu fiind și în Comisia Libertăți Civile, unde s-a votat acest regulament Schengen, mai există vreun precedent ca la accesul unei țări în spațiul Schengen să se facă ceea ce s-a făcut cu România, și anume după ce am îndeplinit toate condițiile tehnice, să trebuiască să mai vină să ne controleze Olanda, să ne controleze Austria, să ne recontroleze nu știu cine”, a spus europarlamentarul.
De asemenea, Grapini a subliniat că regulamentul de aderare la Schengen trebuie să se aplice egal tuturor statelor europene și că nu există un precedent pentru alt stat căruia să i se fi aplicat un regulament diferențiat, iar motivele pentru care Austria se opune aderării, și anume problema imigranților, nu sunt fondate.
„În primul rând președintele, și îmi asum ce spun, de când este domnia sa, că e în al doilea mandat, trebuia în Consiliul European și în consiliul de Miniștri, să aducă argumentele clar cu tratatul și cu regulamentul Schengen în mână și să spună că România nu trebuie are un drept câștigat odată cu intrarea României în Uniunea Europeană în baza aceluiași tratat și că nu există un precedent ca vreun regulament european să se aplice diferit statelor membre. Asta este diferența între directivă, între de recomandare și regulament.
A, dacă Austria sau Olanda mai devreme în anii din urmă, nu a adus un argument legal, de ce România nu poate fi admisă. Ceea ce spune acum Austria că ar fi intrat prin România migranți au fost demontate toate datele”, a adăugat Grapini.
Decizia de aderare a fost a votată în unanimitate
„Consiliul Comisarilor a votat în unanimitate intrarea României. Parlamentul European a votat de 3 ori intrarea României și Bulgariei în Schengen. Așadar, nu are un motiv o singură țară să se opună intrării României și să defavorizeze zeci de milioane de locuitori.
Eu azi dimineață când am venit, să știți, era coadă de 10 kilometri de TIR-uri. Oamenii ăia stau în frig, oamenii ăia trebuiesc plătiți, firmele de transport sunt falimentare și totul se duce pe în spirală până la produsul finit. De ce trebuie să suportăm asta, de ce să fim umiliți?
Am semnat același contract, trebuie să ni se respecte drepturile. De aceea spun că domnul Iohannis putea în toate consiliile în care dumnealui ne reprezintă, să-și exprime dreptul de veto la orice altă problemă care era pusă în discuție, dacă România nu este primită în Schengen.
Aici diplomația se face pur și simplu când fiecare din șefii de stat și de guverne susțin egalitatea în drepturi a cetățenilor pe care îi reprezintă”, a mai spus europarlamentarul Maria Grapini.