Infofinanciar > Info > România în Schengen, scenariu de film! Cine este personajul principal pentru aderarea țării în spațiul de liberă circulație
Info

România în Schengen, scenariu de film! Cine este personajul principal pentru aderarea țării în spațiul de liberă circulație

România în Schengen, scenariu de film! Cine este personajul principal pentru aderarea țării în spațiul de liberă circulație
sursa foto - blacknews.ro

Începând de luni, pornește o săptămână extrem de importantă pentru decizia de aderare a României în spațiul Schengen. Până la momentul actual, țara noastră a avut un real succes în convingerea unor contestatari puternici, mai exact Olanda și Suedia.

Cu toate acestea, se pare că personajul principal ce ține sub cheie hotărârea ca România să intre în spațiul de liberă circulație este Austria. Administrația de la Viena s-a opus timp de mai mult timp aderării țării noastre la Schengen. În acest sens, trebuie să ne așteptăm la un scenariu defavorabil.

Aderarea României la spațiul Schengen va fi problema principală de pe masa oficialilor europeni. Prima zi de maximă importanță în acest sens este 6 decembrie. Atunci, Comisia Europeană va prezenta statistici și cifre concrete cu privire la migrația ilegală. Administrația va face eforturi să convingă Austria că România și Bulgaria nu sunt ținte pentru cei care vor să ajungă în zona vestică.

Teama Austriei că România ar facilita migrația ilegală poate fi numită drept cauza principală pentru care Guvernul din Viena să ne acorde un vot negativ. Olanda și Suedia au fost ultimele țări convinse că merităm să fim în Schengen, pe motivul faptului că România și-a securizat deja frontierele.

Zile decisive pentru situația României

În data de 7 decembrie 2022 se va vota agenda finală a consiliului JAI (Formațiunea Justiție și Afaceri Interne), unde aderarea României la spațiul Schengen se află în capul listei. Zilele de 8 și 9 decembrie vor avea o importanță maximă pentru țara noastră.

În această perioadă se vor aduna miniștri de Interne din statele membre ale Uniunii Europene, aria unde o decizie trebuie să fie votată în unanimitate privind aderarea României la Schengen. În cazul în care poziția Austriei nu se schimbă, dezbaterile pot suferi amânări pentru o lună sau chiar două, conform anunțului făcut de președintele Klaus Iohannis, conform observatornews.

Vot negativ din partea Austriei

Cu toate că România a trecut peste blocajele din partea Țărilor de Jos și Suediei pentru aderarea la Schengen, se pare că Austria nu vrea să ne acorde un vot pozitiv. În acest sens, chiar ministrul de Interne austriac, Gerhard Karner, a transmis că a acceptat intrarea Croației în spațiul de liberă circulației, dar nu vrea să acorde un vot pozitiv pentru România sau Bulgaria.

„Nu este momentul să votăm acum o extindere, dacă sistemul frontierelor externe nu funcționează. Extinderea unui sistem stricat nu poate funcționa. Situația din Europa arată foarte clar că protecția frontierelor externe a eșuat”, a precizat Karner.

Cu atât mai mult, ministru de Interne austriac a transmis că nu vede rostul aderării noastre la Schengen.

„Noi credem că are sens să includem Croația și să nu includem Bulgaria și România acum. Este important (n.r. -în cazul sistemului de azil) ca trei aspecte de bază să funcționeze: protecția frontierelor externe, refuzurile de primire și distribuția celor care cer azil. Adevărul este că multe lucruri nu funcționează în aceste domenii”, a precizat ministrul de Interne austriac.