Până în anul 2028, țara noastră va beneficia de 189 de trenuri electrice noi. După cum a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, într-o postare pe Facebook, următoarele 36 sunt programate să ajungă în 2026.
„Primul tren nou achiziționat de Ministerul Transporturilor (prin ARF), în ultimii 22 de ani, circulă de astăzi pe ruta București-Brașov! Acesta a fost achiziționat, împreună cu alte 36 trenuri, în baza unui contract în valoare de 1,7 miliarde lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transport 2021-2027”, este mesajul pe care l-a transmis Sorin Grindeanu.
La momentul actual se află în derulare încă patru contracte. Este vorba despre achiziționarea de încă 82 de trenuri. Acestea sunt finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Dar și prin intermediul Fondului pentru Modernizare, a mai transmis Sorin Grindeanu.
„Astfel, toate cele 5 contracte prevăd inclusiv achiziționarea suplimentară a încă 9 trenuri (prin act adițional).În plus, sunt în pregătire licitații pentru achiziționarea a încă 58 de trenuri electrice noi și 12 trenuri cu hidrogen”, a mai transmis Grindeanu în postare, conform b1tv.ro