Atât România, cât și Bulgaria ar putea intra în spațiul Schengen până la finele anului 2024, conform presei bulgare. Aceasta a citat o sursă din cadrul președinției ungare din Consiliul UE.
Acest subiect va fi dezbătut înainte de întâlnirea miniștrilor de Interne din Uniunea Europeană.
„Credem în mod categoric că există o șansă de a obține aderarea deplină a Bulgariei și României la Schengen și vom face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple până la sfârșitul președinției noastre”, a transmis presa bulgară.
În prezent, România și Bulgaria se află parțial în spațiul european de liberă circulație. Mai exact este vorba de spațiul aerian și maritim. Cele două state au intrat în Schengen astfel la 31 martie 2024.
Conform antena3.ro, statul austriac este singurul oponent al extinderii spațiului european.