Infofinanciar > Info > România, lovită de un val de aer polar la final de aprilie. Avertismentul ANM: „Temperaturi negative, brumă şi îngheț în unele zone”
Info

România, lovită de un val de aer polar la final de aprilie. Avertismentul ANM: „Temperaturi negative, brumă şi îngheț în unele zone”

Val de aer polar, ninsori în România
sursa foto playtech.ro

ANM a venit duminică cu un avertisment important, anunțând că în următoarele zile vremea se va răci din nou în România, asta după ce o masă de aer polar va pătrunde în țara noastră în zilele viitoare.

Practic, vom avea temperaturi la extreme și în timp ce ultima perioadă a fost însorită, în viitorul apropiat un val de precipitații și frig va ajunge asupra întregii țări, transmite ANM.

Val de aer polar în România

De luni, 24 aprilie, vom avea parte de instabilitatea atmosferică accentuată sub formă de ploi, vijelii, grindină şi chiar îngheţ, transmit meteorologii ANM, ca apoi vremea să se încăleazscă spre finalul săptămânii viitoare și implicit în vacanța de 1 Mai.

Mihai Huştiu, meteorolog ANM a venit cu detalii importante pentru postul de televiziune Antena 3 CNN.

„Ziua de astăzi este în general frumoasă, un cer degajat, dar după-amiază așteptăm ploi scurte în zonele de munte, prin centru, prin estul țării, dar ploi mai serioase sunt prognozate de mâine după-amiază, mâine seară.

Dinspre Europa Centrală va avansa un front atmosferic care va determina ploi pe arii extinse mâine după-amiază, mâine noapte, în jumătatea de vest a țării. Marți, ploile cuprind întreaga țară. Practic, nicio zonă nu va fi ocolită de aceste ploi. Sunt ploi cu descărcări electrice și chiar intensificări ale vântului. Urmează ca miercuri ponderea acestor ploi să se mute pe partea centrală, estică și sud-estică a țării și partea sudică”, a explicat specialistul Agenţiei Naţionale de Meteorologie.

De joi vremea se încălzește

Totuși, românii au o speranță pentru vacanța de 1 Mai, atunci când vremea va fi mai plăcută sub aspect termic și vom trece de temperaturi de peste 20 de grade.

„Și abia de joi putem să vorbim de ameliorare sub aspectul precipitațiilor. Totodată, dacă acum vorbim de o vreme plăcută sub aspect termic, temperaturi destul de apropiate de normal până la 22-23 de grade astăzi în Lunca Dunării, de asemenea și mâine 23 de grade prin Muntenia, în jur de 21 de grade și în Capitală.

De marți încolo vremea se răcește, de asemenea, pătrunde o masă de aer rece, o masă de aer polar și ca urmare ajungem din nou la o vreme mai rece față de normal la această dată. Temperaturi destul de coborâte vor fi marţi pe partea vestică, nord-vestică, iar apoi miercuri o vreme rece, temperaturi de numai 8-9 grade prin depresiuni, 15-16 grade prin partea vestică și sudică a țării, ceea ce înseamnă temperaturi cu 5-7 grade mai mici față de normal.

De asemenea și joi va fi la fel, și chiar temperaturi ușor negative în depresiuni. Joi dimineață, temperaturi de -2 grade prin depresiuni, brumă, îngheț în acele zone depresionare. O vreme așadar destul de rece la mijlocul săptămânii viitoare. Abia de joi încolo contăm pe o ameliorare sub aspectul precipitațiilor și, de asemenea, și temperaturile încep să crească spre weekendul viitor.

Așa cum arată datele acum, vineri și chiar sâmbătă, o vreme destul de frumoasă în mare parte din țară, ploi puține, dar duminică-luni, probabilitatea de apariție a ploilor crește din nou. Sperăm că aceste ploi vor fi de scurtă durată și pe areale mai restrânse, astfel încât să nu ne strice perioada de minivacanță”, a mai spus meteorologul ANM, Mihai Huștiu, duminică, la Antena 3 CNN.