Un nou drum de 19 kilometri va fi deschis în România. Acesta va fi deschis între 22-26 martie. Drumul va lega centura Oradei și Autostrada Transilvania.
Din acest drum o parte de 13 kilometri este de drum expres, iar o alta de 6 kilometri este un drum național cu două benzi pe sens. Valoarea proiectului se ridica la 545,9 milioane de lei.
„Acest drum va rezolva problema traficului intens din Zona Metropolitană a Oradiei şi cred că este un lucru un că s-a finalizat, benefic atât pentru locuitorii din Bihor, cât şi pentru cei care ne tranzitează judeţul”, a transmis Mircea Mălan. Acesta este responsabil în Consiliul Județene de Direcția Tehnică.
Oficialul a spus că se mai fac câteva amenajări. Acestea vizează elementele de siguranță și de semnalizare. De asemenea, încă se mai fac și câteva lucrări din afara părții carosabile.
Mircea Plan a apus că „aşteptăm decizia Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAI)”, notează stirileprotv.ro.