Infofinanciar > Info > România are cea mai mare inflație din UE. Marcel Ciolacu spune că ne aflăm într-o zonă rezonabilă
Info

România are cea mai mare inflație din UE. Marcel Ciolacu spune că ne aflăm într-o zonă rezonabilă

România are cea mai mare inflație din UE. Marcel Ciolacu spune că ne aflăm într-o zonă rezonabilă
Sursă foto: Arhiva companiei

Întrebat de jurnaliști, premierul Marcel Ciolacu a precizat că nu a văzut la începutul acestui an scumpiri la produse. Cu toate acestea, România se afla la finalul anului trecut la o rată a inflației de peste pragul de 5%. În cazul carburanților, aceștia au înregistrat scumpiri în câteva rânduri.

La începutul acestui an, premierul a cerut companiilor un „moratoriu” de șase luni pentru a nu majora prețurile în solidaritate cu populația și guvernul româniei. Marcel Ciolacu a mai spus că nu a văzut scumpiri nici la gaze, nici la energie, nici la combustibil.

România are cea mai mare inflație din UE

Prim-ministrul a menționat că transportatorii au fost ajutați în permanență, iar cursul valutar nu a înregistrat creșteri semnificative. Având în vedere toate aceste lucruri, Marcel Ciolacu consideră că prețurile se află într-o zonă rezonabilă. Cu toate acestea, dacă nu se ajunge la un acord prim-ministrul a mai precizat că parlamentul și guvernul dispun de un instrument numit lege și că nu și-ar dori să se ajungă în acel punct.

„Nu am văzut să fie scumpiri nici la gaze, nici la energie, nici la benzină, nici la motorină. Dimpotrivă, noi am continuat să ajutăm și transportatorii și nici nu am văzut vreo creștere la cursul valutar ca să justifice… sau penurie de un anumit produs”, a spus premierul.

Conform unor date, în luna decembrie România se afla la o inflație de peste 5%. Mai exact, comparativ cu luna decembrie 2023, în anul 2024 rata anuală a inflației a fost de 5,14%, conform INS. În luna noiembrie în schimb, aceasta fusese de 5,11%. În ceea ce privește rata medie a modificării prețurilor, în 2024 aceasta a fost de 5,6%.

Scumpiri la pompă la începutul anului 2025

În cazul scumpirilor la pompă, acestea există, chiar dacă Marcel Ciolacu spune că nu au fost majorate prețurile carburanților. Spre exemplu, astăzi liderul pieței carburanților din România a scumpit pentru a șasea oară în acest an. Ca urmare, benzina este tot mai aproape de 7,5 lei pe litru.

Premierul Marcel Ciolacu a făcut un apel către companiile care nu își plătesc taxele într-un mod corespunzător și preferă să își externalizeze profiturile. Acesta a spus că povara fiscală cade tot pe companiile care sunt corecte, care investesc, produs și creează locuri de muncă. În încheiere, prim-ministrul a precizat că cine nu-și va plăti taxele corespunzător va pleca.

„Fac un apel către companiile care continuă să nu își plătească corect taxele și să își externalizeze profiturile. Nu mai putem așeza povară fiscală tot pe companiile care sunt corecte, care investesc, produc și creează locuri de muncă. Deci plătiți toți corect sau plecați!”, a mai declarat Marcel Ciolacu, potrivit economedia.