Conform unor noi statisticii, țara noastră stă prost la capitolul de materiale reciclate, aflându-se pe ultimul loc din UE.
Pe parcursul anului trecut, 11,8% din materialele utilizate în uniune proveneau din cele reciclate. Indicatorul este cunoscut sub denumirea de „rata de utilizare circulară a materialelor” sau „rata de circularitate”.
Acesta se ocupă cu măsurarea contribuției materialelor reciclate la utilizarea globală a materialelor. Astfel, conform Eurostat, comparativ cu 2022, rata de circularitate a crescut cu 0,3 puncte procentuale. Datele prezintă cea mai mare rată înregistrată până în prezent.
Anul trecut, rata de circularitate a fost cea mai ridicată în Țările de Jos (30,6%), urmată de Italia (20,8%) și Malta (19,8%). Cea mai scăzută rată a fost înregistrată în România (1,3%), Irlanda (2,3%) și Finlanda (2,4%).
În contextul evaluării materialelor, rata de circularitate la nivelul Uniunii a fost cea mai ridicată pentru minereurile metalice, respectiv 24,7%, conform economedia.