Infofinanciar > Info > România își menține locul fruntaș în Europa. Pentru a cincea lună consecutiv s-a înregistrat cea mai mare inflație din UE
Info

România își menține locul fruntaș în Europa. Pentru a cincea lună consecutiv s-a înregistrat cea mai mare inflație din UE

Indice în creștere
Sursa foto: Arhiva companiei

Rata anuală a inflației în UE a crescut de la 2,6% cât era în aprilie, la 2,7% în mai. În tot acest timp, România continuă să ocupe prima poziție în clasamentul țărilor din Europa când vine vorba de inflație, de cinci luni de zile.

Țările din UE cu cea mai scăzută inflație sunt Lituania, Finlanda și Italia. Pe de altă parte, țările cu cea mai mare rată a inflației sunt România, cu 5,8%, Belgia și Croația.

În comparație cu luna aprilie, rata inflației s-a diminuat în 17 țări membre ale UE, inclusiv România. De la 6,2%, la 5,8%. În schimb, în 14 țări UE inflația a crescut, iar în alte două s-a menținut la aceeași valoare, potrivit Economedia.ro