Infofinanciar > Info > Lucrurile se mișcă în România. Ministerul Energiei a îndeplinit alte două jaloane din PNRR
Info

Lucrurile se mișcă în România. Ministerul Energiei a îndeplinit alte două jaloane din PNRR

Lucrurile se mișcă în România. Ministerul Energiei a îndeplinit alte două jaloane din PNRR
Sursa foto Arhiva companiei

Lucrurile par că se mișcă în România, în special în cazul Ministerului Energiei. Sebastian Burduja, ministrul, a transmis faptul că au mai fost îndeplinite alte două jaloane din PNRR. Acestea vizează capacitățile de stocare în baterii și în producția de panouri fotovoltaice.

În prezent, România își asumă faptul că stocarea este o prioritate zero a sistemului energetic.

România a îndeplinit două jaloane din PNRR

Luni, au fost semnate mai multe contracte de investiții pentru siguranța energetică. Valoarea sprijinul nerambursabil acordat este de 30 de milioane de euro. Acești bani provin prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

„România îşi asumă stocarea ca prioritate zero a sistemului energetic naţional, iar prin contractele semnate azi pe PNRR vom atinge deja 20% din necesarul de stocare al ţării. Este esenţial să ne asigurăm că, în viitor, sistemul energetic poate face faţă cererii în orele de vârf, asigurând stabilitatea sistemului energetic naţional şi permiţându-ne să beneficiem de energia verde produsă de parcurile solare şi eoliene şi atunci când nu străluceşte soarele sau nu bate vântul”, a transmis Sebastian Burduja.

De asemenea, acest a spus că impactul investițiilor se va vedea în anii următori. Efectul se va reflecta în facturi mai mici atât pentru români, dar și pentru companii.

Inițial au fost aprobate 118 proiecte. Din acestea au fost aprobate 38 de proiecte. De asemenea, pentru alte 13 s-au trimis notificări de precontractare. Valoarea acestora din urmă se ridică la 73 de milioane de euro.

Contract istoric semnat de Burduja

De asemenea, tot luni, ministrul Burduja a semnat un contract extrem de important. Acesta vizează sprijinirea producției de panouri fotovoltaice în România.

„Tranziţia energetică include provocări, dar şi oportunităţi pe măsură. Miliardele de euro pe care am reuşit să le atragem pentru investiţii în parcuri solare noi trebuie să rămână cât mai mult în România. De aceea, e o mare bucurie să putem finanţa o fabrică mare de panouri fotovoltaice la Bârlad, în judeţul Vaslui, cu o capacitate de 1500MW. Este a doua astfel de investiţie finanţată de ministerul energiei din PNRR, după cea din Sfântu Gheorghe. A început astfel revitalizarea industriei româneşti, iar ambiţia este nu doar să nu mai importăm toate aceste echipamente din alte zone, ci să facem din România furnizor de calitate pentru întreaga piaţă europeană”, a declarat ministrul Energiei.

De asemenea, acesta a adăugat faptul că sprijinul acordat va oferi locuri de muncă și salarii competitive, conform dailybusiness.ro.

„Toate aceste contracte semnate cu succes sunt meritul beneficiarilor care şi-au asumat investiţiile, dar şi meritul unei echipe de super-profesonisti de la ministerul energiei, oameni minunaţi cărora le mulţumesc pentru ceea ce fac în fiecare zi”, a concluzionat Burduja.