Infofinanciar > Info > România nu produce suficiente legume. Importurile sunt pline de pesticide
Info

România nu produce suficiente legume. Importurile sunt pline de pesticide

legume sursă foto: news.ro
Sursă foto: news.ro

România se bazează în mod semnificativ pe importurile masive de legume, iar la începutul primăverii, tarabele din piețe sunt abundent populate cu ceapă, usturoi, roșii și cartofi proveniți din străinătate. Țări precum Germania, Italia, Olanda, Belgia și Austria contribuie semnificativ la acoperirea necesarului nostru de consum.

Există o problemă majoră legată de aceste importuri. Deoarece pentru producția lor, se utilizează până la 17 ori mai multe pesticide pe hectar decât utilizează agricultorii români.

Datele relevă că în prezent, în România, există doar 4.000 de hectare de solare și sere destinate culturii de legume. Aceasta este o cifră mult sub nivelul necesar, estimat la cel puțin 20.000 de hectare. Din cauza acestei discrepanțe, România se vede nevoită să importe cantități semnificative de legume.

Pe lângă costurile mai ridicate suportate de consumatorii români pentru legumele importate, există și o îngrijorare legată de impactul asupra sănătății. De exemplu, țara cu cel mai mare consum de pesticide la hectar în Uniunea Europeană este Olanda, cu peste 10 kilograme. Există și clienți care caută specific soiuri românești. Sunt conștienți de potențialele riscuri asociate cu importurile masive de legume tratate intensiv cu pesticide, conform realitatea.net.