Infofinanciar > Info > România iubește pacea și diplomația. Declarațiile lui Marcel Ciolacu la ONU
Info

România iubește pacea și diplomația. Declarațiile lui Marcel Ciolacu la ONU

România iubește pacea și diplomația. Declarațiile lui Marcel Ciolacu la ONU
sursa foto hotnews

Premierul Marcel Ciolacu a avut o întâlnire cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Acesta a prezentat imaginea României ca o țară ce iubește pacea și dorește stabilitate la nivel mondial. Șeful Guvernului a explicat că diplomația este preferabilă, în schimbul folosirii armelor.

Pacea la nivel mondial este lucru extrem de important. Lucru care a fost evidențiat și de premierul României. Acesta a declarat că țara noastră dorește rezolvarea conflictelor de interese dintre țări pe cale amiabilă. Prin intermediul dialogului și negocierilor.

România iubește pacea și diplomația

Marcel Ciolacu a avut o întrevedere cu secretarul general al ONU, Antonio Guterres. Premierul a explicat că România susține calea diplomației. În actualul context de conflict la nivel mondial. Oficialul a declarat că țara noastră dorește pacea la nivel mondial, dar agresorii nu trebuie răsplătiți. „Diplomaţia e oricând preferabilă armelor. Dar ne dorim o pace care să nu răsplătească agresorii” a spus șeful Guvernului.

În cadrul întrevederii au fost dezbătute diferite subiecte importante. Precum situația din Fâșia Gaza și securitatea alimentară globală. Dar și repercusiunile acțiunii militare a Rusiei în Ucraina. În plus, a fost discutată și necesitatea stabilirii unei ordini internaționale. Care să se bazeze pe norme și aplicarea lor de către ONU.

„Susţinem leadership-ul şi viziunea dumneavoastră, reflectată în Agenda Noastră Comună (Our Common Agenda), asupra viitorului cooperării globale printr-un multilateralism incluziv şi eficient, care să însemne o solidaritate reînnoită între popoare şi generaţiile viitoare, un nou contract social ancorat în drepturile omului, o mai bună gestionare a bunurilor comune esenţiale şi bunurilor publice globale” a subliniat premierul, în cadrul întrevederii cu secretarului general al ONU.

Sprijinul României pentru eforturile ONU

Potrivit unui comunicat al Guvernului, Marcel Ciolacu a reafirmat sprijinul României pentru inițiativele de reformă ale ONU. Premierul a afirmat că anul 2024 va fi un an crucial pentru organizația globală. Mai ales în contextul necesității de a garanta un rezultat ambițios al Summitului Viitorului. Un test semnificativ al capacității statelor membre de a colabora eficient.

În ceea ce privește Ucraina, prim-ministrul a declarat că țara noastră va continua să sprijine ferm pacea. Printr-un acord durabil și drept. De asemenea, România va continua consolidarea rezilienței Republicii Moldova. A doua cea mai afectată națiune din zonă.

Rol important în crizele globale

Antonio Guterres a lăudat România pentru rolul important pe care l-a jucat în ajutorarea refugiaților ucraineni. Dar și în evitarea unei crize alimentare mondiale. Permițând transportul de cereale din Ucraina către piețele internaționale. Potrivit comunicatului de la Guvern, a fost evidențiată și capacitatea României de a normaliza situația din regiune. Prin relațiile de prietenie pe care le are atât cu Israelul, cât și cu statul palestinian. Precum și mobilizarea de ajutor umanitar din partea României pentru populația civilă din Gaza.

„Ca stat care a trecut prin ambele mari deflagraţii mondiale ale secolului trecut, cu multă suferinţă şi pierderi grele, România iubeşte pacea şi aspiră la soluţionarea tuturor divergenţelor de interese între ţările lumii pe calea dialogului şi negocierii. Diplomaţia e oricând preferabilă armelor. Dar ne dorim o pace care să nu răsplătească agresorii”, a mai adăugat şeful Executivului, conform Digi24 .