Țara noastră se îndepărtează, la nivelul blocului comunitar, cel mai mult de ținta unui adevǎrat „paradis ecologic”. România recicleazǎ numai 12,3% din deșeurile municipale. Asta chiar dacǎ toate cele 27 state membre UE ar trebui să recicleze cel puțin 55% dintre deșeurile municipale.
Pânǎ în anul 2050, țările UE doresc sǎ devinǎ, la nivel general, un paradis ecologic. Însǎ drumul acesta este unul destul de anevoios. Pânǎ a ajunge în acel punct, statele UE au stabilit numeroase obiective intermediare. Asta cu scopul de a urmări progresele raportate în reducerea nivelurilor de poluare. De asemenea, se urmărește și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. Conducerea UE considerǎ cǎ acestea încălzesc planeta.
Se iau astfel multe măsuri, de la colectarea selectivă a deșeurilor, pânǎ la finanțarea proiectelor de biodiversitate. Tot în același sens, statele UE au decis sǎ interzicǎ și distrugerea hainelor și pantofilor nevânduți. Bineînțeles, această hotărâre nu este una deloc lipsită de consecințe.
O investigație recentă realizată de echipa de la Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP) indicǎ faptul că România a devenit o groapă de gunoi pentru hainele aruncate în UE. Asta pentru cǎ tone de articole de îmbrăcăminte donate ajung la gunoi, scrie psnews.ro.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter