Marcel Boloș, ministru Finanțelor, a transmis faptul că România se află pe cel de-al doilea loc în clasamentului privind supradimensionarea aparatului bugetar din UE. De asemenea, el a spus că valoarea dintre cheltuielile de personal și veniturile curente ale statului este de 35%.
Aceasta a transmis faptul că valoarea anuală a cheltuielilor de personal este de 120 de miliarde de lei.
România, pe locul doi în UE
„Suntem pe locul al doilea în UE, având ponderea dintre cheltuielile de personal şi veniturile curente ale statului de aproximativ 35%. Nu trebuie să dau eu foarte multe intepretări, să nu fiu criticat, dar asta spune multe despre cheltuieile de personal, 120 de miliarde de lei sunt aceste cheltuielli anual. Mai adăugaţi 180 de miliarde la asistenţa socială, sau cele 110 miliarde la pensii”, a declarat Marcel Boloș.
Acesta a vorbit despre un subiect extrem de important și anumit faptul că spitale au fost scoase din schema Planului Național de Redresare și Reziliență. Mai exact, construirea a șase spitale nu a fost inclusă în finanțarea PNRR.
„Dacă ne referim la termenul efectiv de implementare a acestor proiecte, adică putem realiza cele 26 de spitale până în 31 august 2026? Suntem totuşi în 2023. În perioada care urmează e greu de crezut că toate cele 26 de spitale se vor implementa. A cui este greşeala acum este deja alt subiect. Aici trebuie să fim foarte pragmatici, dacă discutăm de PNRR”, a transmis oficialul.
Cota de TVA nu va crește
Oficialul a spus că nu va crește cota de TVA. Planul de măsuri fiscale ce a fost pregătit de Executiv este criticat de toată lumea. Totuși, acesta menține avantajele sistemului fiscal, conform adevarul.ro.
„Acest plan pe care îl critică toată lumea ţine în viaţă aceste mari avantaje ale sistemului fiscal, 19% TVA şi 10% impozit pe venit, 16% impozit pe profit, 8% dividende”, a adăugat acesta.
Marcel Boloș a vorbit și despre reformarea ANAF-ului. El a spus că planul va fi aprobat în Guvernul României. Se pare că acest plan a fost la inițiativa Ministerului de Finanțe. În acest fel, „vom intra pe o traiectorie normală”, conform ministrului.
O altă mare problemă de la ANAF este digitalizare despre care a vorbit și Marcel Boloș.
„Deşi avem bani alocaţi de la Comisia Europeană pentru ca digitalizarea şi tot ce înseamnă sistemele informatice ale ANAF să fie puse la punct, propriul proces de digitalizare să fie astăzi practic aproape blocat pentru că nu există o înţelegere unitară în Ministerul de Finanţe, afectează capacitatea statului de a încasa propriile impozite şi taxe. Aceasta este situaţia de acum”, a declarat acesta.