Infofinanciar > Info > România, pe punctul de a adera la programul Visa Waiver. Călătorii fără viză în SUA
Info

România, pe punctul de a adera la programul Visa Waiver. Călătorii fără viză în SUA

Visa SUA Sursa foto Arhiva companiei
sursa foto: arhiva companiei

Românii ar putea călători în Statele Unite fără viză începând din primăvara anului viitor. Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat pentru Euronews că includerea României în programul Visa Waiver este aproape de finalizare, după mai mult de 30 de ani de eforturi diplomatice. Aceasta ar însemna că, în curând, românii vor putea călători în SUA fără viză pentru turism și afaceri.

O misiune americană de evaluare este programată să sosească la București pe 11 noiembrie pentru a verifica îndeplinirea tuturor criteriilor necesare. Aceasta reprezintă un pas important înainte de anunțul oficial. Dacă decizia va fi pozitivă, România ar urma să scape de vizele de turism și de afaceri, părăsind astfel grupul celor trei state din Uniunea Europeană care nu sunt încă incluse în Visa Waiver. Celelalte două state sunt Bulgaria și Cipru.

România, mai aproape de SUA

„România a eliminat vizele pentru cetățenii americani în 1994 și iată că a venit momentul ca și America să elimine vizele pentru români. Acesta a fost un proces destul de complex pentru toate statele care au intrat în program. Doar trei state din UE, România, Cipru și Bulgaria, nu fac parte din acest program, tocmai pentru că legislația constituită de americani împiedică foarte multe state să adere la acest program, nu doar din pricina unor detalii tehnice, ci de a avea o rată de respingere a vizelor mai mică de trei la sută; vorbim doar de vizele de afaceri și de turism”, a explicat ambasadorul Andrei Muraru.

Ambasadorul a precizat că România a făcut presiuni pentru ca vizele să fie eliminate până la sfârșitul mandatului actualei administrații americane.

Programul Visa Waiver

„Noi am insistat ca acest lucru să se facă până la finalul administrației americane, adică 20 ianuarie, urmând ca intrarea efectivă în acest program să se facă undeva în martie sau aprilie și credem că SUA va face acest anunț până în 20 ianuarie. Această decizie e a actualului cabinet al SUA, iar pe de altă parte există un calendar care spune că România, din punctul nostru de vedere, a îndeplinit toate condițiile pentru a intra în program.

Există o misiune de evaluare care va ajunge în București pe 11 noiembrie, care e formată din experți de la departamentul de securitate internă și de stat al SUA. Această misiune e un pas obligatoriu pentru această decizie, pentru că ea vine să certifice toate condițiile pe care le-a îndeplinit România, după care se redactează un raport, iar după aceea secretarul de securitate internă împreună cu secretarul de stat al SUA notifică Congresul american, după care se face anunțul public”, a detaliat Muraru.

În cazul includerii României în programul Visa Waiver, românii vor putea călători în SUA fără viză, doar cu o autorizație electronică de călătorie. Acest sistem electronic de autorizare presupune completarea unui formular online, accesibil și prin aplicație mobilă, iar răspunsul este primit în maximum 72 de ore. Taxa pentru obținerea autorizației va fi de 21 de dolari, mult mai mică decât taxa actuală de 185 de dolari pentru viză.

Această schimbare va simplifica mult procedura de călătorie și va permite românilor să exploreze „țara tuturor posibilităților” fără necesitatea unei vize de călătorie, potrivit RTV.