Infofinanciar > Info > România și Polonia, țările UE cu cele mai mari creşteri ale preţului locuinţelor
Info

România și Polonia, țările UE cu cele mai mari creşteri ale preţului locuinţelor

Impozit locuinta sursa foto playtech
sursă foto: arhiva companiei

Potrivit datelor Eurostat, prețul locuințelor în Uniunea Europeană (UE) a crescut cu 0,8% în al treilea trimestru al anului 2023. Această creștere a fost înregistrată în 18 state membre.

În Polonia au fost înregistrate cele mai mari creșteri de prețuri. Astfel, prețul locuințelor în această țară a crescut cu 4,5%. Țara este urmată de România unde prețul a crescut cu 3,4%. În Danemarca prețul înregistrat a avut o creștere de 3,1%. Țările care au înregistrat cele mai semnificative scăderi de prețuri sunt Luxemburg (-6,3%), Finlanda (-2,7%) şi Germania (-1,4%).

De asemenea, în România prețul locuințelor a înregistrat o creștere anuala de 4,8%. Cele mai mari creșteri anuale au fost înregistrate în Croaţia cu 10,9%, Polonia cu 9,3% şi Bulgaria cu 9,2%. La polul opus s-au înregistrat scăderi în țări precum Luxemburg (-13,6%), Germania (-10,2%) şi Finlanda (-7%), potrivit Observatornews.ro