Infofinanciar > Info > România primește 24 de milioane de euro. La ce se vor folosi banii
Info

România primește 24 de milioane de euro. La ce se vor folosi banii

euro, sursa foto BlackNews.ro
Sursa foto: arhiva companiei

Reprezentanții Comisiei Europene au aprobat un fond în valoare de 24 de milioane de euro pentru țara noastră. Acești bani sunt „pentru sprijinirea investițiilor în porturile maritime și interioare în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, este mesajul pe care l-au trimis oficialii Comisiei Europene vineri, 13 octombrie.

Ajutoarele se vor oferi, în cadrul schemei, sub formă de granturi directe. Măsura, finanțată într-o parte din fondurile de coeziune, va veni în ajutorul operatorilor portuari privați pentru a ameliora funcționarea culoarelor de solidaritate dintre Ucraina și Uniunea Europeană.

Ceea ce se urmărește prin această măsură este repararea deficiențelor legate de capacitatea suprastructurii porturilor. De asemenea, banii se vor mai folosi și pentru cumpărarea de echipamente pentru transportul de mărfuri pe distanțe scurte. Un alt lucru care se va mai realiza este lărgirea capacităților de depozitare pe perioade scurte, informează mediaflux.ro