Infofinanciar > Info > România primește bani europeni nerambursabili. La ce vor fi folosite fondurile
Info

România primește bani europeni nerambursabili. La ce vor fi folosite fondurile

România primește bani europeni nerambursabili. La ce vor fi folosite fondurile
Sursa foto: arhiva companiei

Reprezentanții Băncii Europene de Investiții au confirmat joi, 12 septembrie, pentru Autoritatea pentru Reformă Feroviară, finanțarea pentru cumpărarea a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs prin Fondul European de Modernizare.

„Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) anunţă confirmarea din partea Băncii Europene de Investiţii (BEI) privind acceptarea aplicaţiei Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, beneficiar Autoritatea pentru Reformă Feroviară, privind finanţarea achiziţiei a 62 de trenuri electrice de scurt parcurs prin Fondul European de Modernizare (FM). Astfel, 470 milioane de euro (valoarea proiectului, fără TVA) sunt finanţate, nerambursabil, din acest fond pentru achiziţia de trenuri noi pentru România”, este mesajul pe care l-au transmis reprezentanții ARF pe pagina de socializare Facebook.

„Se preconizează ca în trimestrul I al anului 2024 acest nou proiect de achiziţii să fie publicat în SICAP”, au mai transmis reprezentanții ARF, conform economica.net