Infofinanciar > Info > România, pusă la colț de UE. Defrișările ilegale ne pot aduce sancțiuni dure de la Bruxelles
Info

România, pusă la colț de UE. Defrișările ilegale ne pot aduce sancțiuni dure de la Bruxelles

România, pusă la colț de UE. Defrișările ilegale ne pot aduce sancțiuni dure de la Bruxelles
Foto: capital.ro

Un europarlamentar german spune că la noi, lemnul se fură ca-n codru și că UE ne-a dat trei luni să rezolvăm problema. În caz contrar, riscăm sancțiuni grele din partea UE. Hoții de lemn și mafia lor ne transformă în, oaia neagră a Europei. La București, Guvernul tace mâlc…

Europarlamentarul este Thomas Waitz și face parte din grupul Verzilor. Acesta a declarat: „Am călătorit în multe țări și am venit aici să văd care este situația, pentru că sunt multe probleme privind despăduririle. Am fost în mai multe zone ale României pentru a vedea situația. Din păcate, toată această cantitate de lemn furată din pădurile din România nu se compară cu alte țări. Este o cantitate foarte mare”.

UE ne-a tras deja de urechi

”România este considerată într-un fel ca fiind oaia neagră a Europei. Deja a primit avertismente din partea UE. România mai are trei luni pentru a rezolva această situație. Este un adevărat dezastru ceea ce se întâmplă în țara dumneavoastră din cauza acestor păduri tăiate, mai ales că sunt foarte multe păduri importante și seculare. Este foarte important ca România în aceste trei luni să oprească aceste despăduriri”, a afirmat eurodeputatul.

Prezent la un eveniment cu specific desfășurat la Iași, Waitz a mai spus și că că va face presiuni în UE pentru a implementa strategii referitoare la păduri.

Aici, și Mihai Diac, reprezentant al inițiativei civice Codrii Iașilor, a prezentat situația Pădurii Bârnova-Dobrovăț. „Întâlnirea de astăzi a pus într-un context european situația Pădurii Bârnova-Dobrovăț, aflată la sud de Iași. Asta înseamnă modul în care sunt protejate ariile împădurite, modul în care se fac tăieri ilegale. De asemenea, s-a vorbit despre însemnătatea pădurilor în context european mai larg. Acum două zile am ieșit la alergat și am văzut o benă care transporta ilegal lemne tăiate din pădure. Am sunat la 112 și apoi a rămas ca poliția să intercepteze doi metri cubi de lemne tăiate ilegal”, a spus Diac.

”Nu este o problemă izolată, e una generalizată. Bena aceasta trecea pe lângă cantonul silvic unde lucra pădurarul în curte. Asta nu se întâmplă fără ca el să știe”, a susținut Diac.

Codul Silvic silvic vorbește  despre incidență penală

Noul Cod Silvic a fost în 2020 cu unanimitate de voturi. Potrivit acestuia, furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu, camioanele care transportă arbori tăiați ilegal vor putea fi confiscate.

Amendamentele din noul Cod Silvic susținute de Ministerul Mediului fac referire la următoarele modificări, potrivit comunicatului:

  • furtul de arbori va intra direct sub incidență penală, indiferent de prejudiciu;
  • camioanele sau tirurile cu care sunt transportați arborii tăiați ilegal vor putea fi confiscate;
  • tăierile la ras vor fi interzise în rezervațiile naturale;
  • avizul de transport va deveni obligatoriu și pentru: rumeguș, biomasă, coaja arborilor și orice rest de lemn;
  • lemnul va fi comercializat ca lemn fasonat;
  • sumele destinate pazei suprafețelor de pădure sub 30 de ha vor crește cu peste 30%;
  • evaluarea de mediu pentru amenajamentele silvice care se suprapun cu ariile naturale protejate va deveni obligatorie;
  • accesul la terenurile agricole va fi permis proprietarilor și din drumurile forestiere;
  • accesul cetățenilor în pădure va fi permis pentru recreere, inclusiv cu bicicleta

Și cu toate astea, nu am auzit de vreo mare confiscare de camioane.